joi, decembrie 31, 2009

La multi ani!


mai sint citeva ore si ne luam cu totii ramas bun de la 2009, vorbim la trecut de el dar mai ales ne mai gindim o data la ce a fost bun sau mai putin bun in el!! ce ne-am face insa fara speranta ca fiecare an care vine , va fi cel mai bun? asa ca va doresc tuturor un 2010 bun cum nu a mai fost altul, intrecut intr-o buna zi doar de...2011! multa sanatate, noroc si numai bucurii si cit mai multe vise implinite!
LA MULTI ANI 2010, abia te asteptam!!!

sâmbătă, decembrie 26, 2009

Craciun 2009
















ati avut un Craciun frumos? cu multa voie buna si bucurie in casa? noi da! ba am avut chiar si doi brazi, unul micutz de tot, cel mai mic si mai frumos brad avut vreodata, mai mult un simbol, ptc. toate zilele de Craciun nu am fost acasa. Si unul mare de tot, impodobit ca in povesti, care ne-a umplut sufletul de bucurie! o seara tihnita in familie asa cum se cuvine unei asemenea seri, cu daruri multe si atita bucurie, de parca imi venea sa tin de fiecare clipa si sa o rog sa mai ramina un pic macar! desi departe de restul familiei v-am simtit pe toti atit de aproape, am vorbit cu fiecare din voi, am vorbit cu prieteni dragi, am primit asa de multe mesaje, ca nu imi ramine decit sa zic un simplu multumesc si deja am spus totul din tot sufletul meu. Cele citeva poze o sa va convinga ca seara a fost cu adevarat de neuitat! ne doresc noua tuturor cit mai multe asemenea minunate sarbatori si deja se cheama ca sintem niste fericiti!

luni, decembrie 21, 2009

Sarbatori fericite!!!


Mai intii si mai intii doresc sa multumesc din suflet tuturor acelora care m-au citit si in anul acesta si, din putinul lor timp, pe care nu il avem nicicare dintre noi, si-au luat si au scris cite un comentariu. Tot din suflet multumesc si celor care nu au avut timp de scris dar stiu ca m-au citit cu interes! Promit ca voi incerca ca si in anul care vine sa fiu la fel de harnica!

Va doresc tuturor un Craciun fericit cu bucurii, liniste in suflet si casa, munti de daruri sub bradut. Si daca nu vor fi prea multe daruri, tot nimic nu e, sarbatoarea trezeste oricum copiii din noi si ne da o stare deosebita. Anul care vine si spre care privim cu atita speranta sa fie mai bun cu noi ca oricare de pina acum!! Sa ne tina sanatosi si in putere si le dobindim pe toate! Va asigur ca listele voastre de dorinte se vor implini din plin!!! Trebuie doar sa fiti foarte convinsi de asta si sa nu va lasati doboriti de nimic!

duminică, decembrie 20, 2009

Serbarea de Craciun








Serbarea de Craciun oferita de patroni angajatilor sai ramine unul dintre cele mai indragite evenimente ale anului! de regula se face in cite un restaurant si mai ales anul acesta am fost foarte bucuroasa sa aflu ca peste 90% din firme nu au renuntat nici la acest dar general facut angajatilor si nici la banii suplimentari de Craciun. Noi ne-am invatat in ultimii ani sa facem aceasta serbare la noi in bar si cu toata oboseala, cind vad fetzele fericite ale oaspetilor , am uitat pe loc, ca s-a facut 2 noaptea si noi inca dansam. Fetele vin cu sotii lor, cu daruri pt. noi ( anul acesta m-au uimit cu o carte de bucate romanesti in limba germana), noi ii asteptam la rindul nostru cu daruri. Se maninca bine de tot, se danseaza pe rupte! in plus anul acesta am jucat acel joc de societate, prilej de ris cu lacrimi la vederea obiectelor cistigate!! e serbarea la care nu mai exista granita shef, angajat, sintem cu totii egali si asta e minunat!! citeva fotografii o sa va convinga. Sa nu va mire poza mea de inceput, cindva cind s-a dat drumul la acel glob cu lumina infernala pt. ochii mei, mi-am pus ochelari de soare, pe linga ca aratam si eu...cool, a fost tare sanatos!!! plus hazul care a urmat la vederea mea!!!

joi, decembrie 17, 2009

Joc de societate


vin sarbatorile, casele vor fi pline de oaspeti dragi. Cum nu putem bea si minca tot timpul, va propun un joc de societate. Va asigur ca veti avea mult haz la el! Conditia insa este ,ca toti oaspetii trebuie sa participe la realizarea materiala a jocului!!!

Asadar , rugati-va oaspetii sa aduca cu ei un obiect , de care nu mai au nevoie, egal ce, o lingura veche, un servet, o farfurie, ramine la fantezia fiecaruia, ca in final sa se poata si rida cu pofta!! obiectele se impacheteaza intr-o hirtie de ziar, se pun toate pachetele intr-un cos si se impart fiecarui oaspete. Fiecare isi ia in fatza pachetul , care i s-a cuvenit si incepe jocul. Hotariti de la inceput cite runde sau cite minute se joaca. Se ia un zar, da fiecare cu el, cine are cifra 1 sau 6 are dreptul sa schimbe pachetul si spune cu cine. Daca insa ii place pachetul de ex. nu schimba si da voie urmatorului sa dea cu zarul. Cel provocat insa sa schimbe, este obligat sa o faca. Dupa ce a trecut timpul stabilit, se desfac pachetele si urmeaza hazul, la vederea lucrurilor din ele. Noi mai facem si asa, mai ales cind e o runda doar de femei, stabilim de la bun inceput o anume suma de bani , in valoarea carora se cumpara ceva, in rest jocul e la fel. Va doresc distractie placuta si va asigur ca o veti avea!!!

duminică, decembrie 13, 2009

Tirgul de Craciun






Am sa incep cu un din suflet La multi ani!!! Viorica, cea mai buna sora, pe care cineva si-ar putea-o dori!! mult noroc, sanatate si numai bucurii!! una din ele sa ramina cea de a ne vedea cit mai des!!!ce bine ca sufletului nu ii poti pune granite!!!

Si acum tirgul de Craciun. Ramine una din cele mai mari bucurii in preajma Craciunului, nu exista oras mare sau mic sa nu il aiba. Nu cred ca exista om, familie sa nu se duca macar o data acolo. Unde de fapt nu faci nimic deosebit, bei vin fiert, maninci un cirnacior, te amuzi de toate standurile acelea pline de toate kitschurile din lume, dar ce frumoase par in zilele acestea. Si te vezi cu prieteni , cu cunostiinte, vorba aia sa vezi si sa fi vazut!! am hoinarit si noi azi prin tirgul din Puderbach, orasul copiilor, intre timp traditie la noi si tare bine ne-am simtit. Nici macar frigul nu l-am simtit, prea era dulce si fierbinte vinul! o sa va convinga pozele! pina si Mos Nicolae se ratacise prin tirg, se putea sa raminem noi acasa??

vineri, decembrie 11, 2009

N-am mai ris de mult!


asadar hai sa ridem!!!bancurile eternele bancuri, uitate pe loc, dar care aduc pe moment macar zimbetul pe buze!

- Intrebare: care femei sint cele mai fidele?? blondele, brunetele sau roscatele? raspuns : caruntele!!!!

- La un bal se duce un individ la o fata si intreaba, papuso, dansezi? da , desigur! atunci lasa-ma pe mine sa stau pe scaun! ( bancul mi-a adus aminte de vestitele baluri organizate de tati in sala mare de la IET si unde la perete chiar stateau pe scaune fete, matusi, mame.Toate in asteptare!!! fetele sa danseze, mamele , matusile sa vada cu cine!!!!)

- Mama nu e acasa, tata in stress. Scoala copilul, il hraneste, il imbraca si il duce la gradinita. Se uita educatoarea uimita si ii spune ca acest copil ii este necunoscut. Acelasi lucru la a doua, a treia gradinita. La un moment dat zice copilul exasperat, daca ma mai duci la inca o gradinta, intirzii precis de la scoala!!! ha, ha, ha!!! chiar se poate intimpla, atentie dragi tati, copiii chiar cresc mai repede decit ne-ar fi noua drag!

Acum e rindul vostru, vine din nou un weekend, a si batut la usa, macar vesel sa fie ca obositor oricum ca toate cele dinainte de Craciun!! cumparaturi, magazine aglomerate, din fericire vinzatoare dragute!!si intrebarea , ce sa daruiesc?

luni, decembrie 07, 2009

Ma gindesc...


si fara sa vreau imi vine imi minte bancul acela cu " ce faci Ioane, stai si te gindesti? nuuu, numa stau"! dar eu ma gindesc foarte serios, asa cum o fac , de cind ma stiu la fiecare sfirsit de an! si nu a mai ramas mult si 2009 devine doar un calendar fara foi!! care insa nu a putut lua cu el, ceea ce s-a intimplat, ceea ce a ramas in sufletele noastre. Nu s-au intimplat multe in viata noastra, nimic spectaculos dar parca si asta e frumos! am fost sanatosi, nu ne-a parasit nimeni si asta e fenomenal!! am avut parte de mici bucurii, de mici necazuri, vorba mea preferata, una peste alta a fost bine. Am avut parte de lume , care ne-a bucurat, de unii , care ne-au intristat, viata a mers mai departe! avem in continuare o familie minunata, avem prieteni adevarati, avem lume buna in jurul nostru. Mai e nevoie de ceva?? am scris chiar si in blog destul de constiincios, ceea ce nici macar eu nu credeam!! si am gasit prin el atitia prieteni noi! si avem un an nou , care bate la usa si aduce ca de fiecare data atita speranta, atita forta sa credem in vise noi! care multe chiar se vor realiza.

Ce ginduri va framinta pe voi la sfirsit de an, ce ati realizat, ce v-ar fi placut sa realizati? ce vise aveti?? mai e timp sa le spuneti, Mosul cel Bun aduna deja scrisori si pt. anul , care vine!

duminică, decembrie 06, 2009

Mos Nicoale, partea a doua




Inca o data tuturor Nicolae din lume un calduros si din suflet la multi ani!! bucurii si sanatate si speranta ascunsa , ca in cizmele fiecaruia s-a gasit cite un cadou , cit de mic!! si un sac mare de dorinte implinite! noi am facut ce stim sa facem cel mai bine ( pe linga ca muncim !!!!) , am petrecut!! cu prieteni dragi si cu gindul la toti dragi de acasa!! o zi frumoasa tuturor!!!!!

sâmbătă, decembrie 05, 2009

Mos Nicolae





De la Faust al lui Goethe cred la ultimul muritor de rind si-a dorit fiecare , sa opreasca macar o data timpul in loc. Fara sa reuseasca ! si totusi...aceste sarbatori de iarna ma duc cu gindul, ca s-a oprit cumva timpul in loc, ca ieri aveam postarile cu Sarbatorile de iarna si parca intr-o clipita bat din nou la usa! asa ca orasele sint impodobite festiv, ( dar anul asta la macar plus 10 grade!!!) casele la fel. Miroase a vanilie si prajiturele, oamenii sint cu totii parca mai grabiti ca oricind la intilnirea cu Mos Craciun. O dovedesc strazile pline, magazinele pline de tot dar in care vinzatoarele continua sa zimbeasca si sa se ocupe de fiecare client, de parca ar fi unicul din magazin! sa tot faci cumparaturi, cum am facut noi azi dimineata!! ati inceput deja pregatirile, cum stati cu scrisorile catre Mosul cel bun?? eu i-am si scris si poate pe principiul, ca timpul s-a oprit, l-am rugat ca si anul trecut sa imi aduca o poseta!!!! sper ca stie ca timpul a zburat , ca nu e poseta de anul trecut si imi implineste dorinta!

Pina la Mos Craciun insa bate un alt Mos drag si bun la usa, Mos Nicolae!! v-ati curatat pantofii, i-ati pus in usa??? Mosul nu uita pe oamenii buni, chiar daca nu mai sint copii de cind lumea!! dar pina sa bata el la usa felicit pe aceasta cale pe toti Nicolae din lume, incepind cu fratele meu Nicu desigur si Sebastian, pe care il cheama si Nicolae ca nume de botez!! si le doresc multa sanatate si tot binele din lume, din care apoi sa imparta ei mai departe!!!

duminică, noiembrie 29, 2009

Müslitraum ( 10 - 12 persoane )


mai intii o minunata duminica de Advent tuturor! si daca v-ati odihnit deja bine de tot , incercati aceasta reteta, e usor de facut si extrem de gustoasa!

Se iau visinele din doua borcane de compot si se pun la scurs intr-un castron. Se presara cu un pic de scortisoara si zahar si se lasa peste noapte. A doua zi se mai scurge eventualul suc rezultat.

200 gr philadelfia, 500 gr de brinza dulce de vaci, 100 gr zahar pudra, 6 linguri de lapte: se amesteca si se pune peste visine.

200 gr lichior de oua ( pe vremuri il faceam in casa ) :se presara peste compozitia rezultata.

se bat bine 2 cutii de frisca cu doua pachetele de vanilie si se toarna peste compozitie.

400 gr de müsli de ciocolata de la Dr Oetker presarate peste toata compozitia. Se da la rece.Pofta buna!! un desert ideal si pt. seara de Craciun! veti avea niste musafiri foarte recunoscatori si...veseli!!!

miercuri, noiembrie 25, 2009

Se apropie Craciunul!!!!!


si inca cu pasi mari de tot!! afara sint 14 grade, ploua cu galeata , iese apoi soarele, tuna si fulgera ca in vara , ploua din nou, dar ...vine Craciunul!! o dovedesc orasele deja impodobite, vitrinele magazinelor, ferestrele caselor!! si steaua de Craciun, care deja sta cuminte pe scarile noastre!!!!nu e prea devreme pt. asta, duminica e deja primul Advent, curios insa imi pare mie. Si mi se face un dor nebun de Craciunul copilariei cu zapada pina si in Timisoara, cu ger napraznic si nasuri inghetate! acum ma simt la fel de derutata ca la primul Craciun pe Teneriffe, cu Mos Craciun imbracat in pantaloni scurti!!!!, cu brad in holul hotelului , cu colinzile , care curgeau din orice post de radio ai fi prins!!!si desigur cu soarele , care dogorea napraznic! nu avem de ales, la cumparaturi cu noi, Mos Craciun a si inceput sa isi umple tolba cu scrisori!!

Si totusi, cum vi se pare un oras pregatit de Craciun , cind afara e inca primavara????

vineri, noiembrie 20, 2009

Orez cu lapte




Nu aveti prea multe rezerve in camara? va e dor de un desert rapid si ieftin? atunci apucati-va imediat de treaba! azi, orez cu lapte!

Ingrediente: 1 l de lapte ( 1,5% grasime ) , 250 gr orez, ( exista orez special pt. orez cu lapte ), 100 gr zahar, o priza de sare, 1 pachetel zahar vanilat.

Se fierbe in o oala fara capac cca 30 minute la foc mic, amestecindu-se din cind in cind. Se pune in castronase si se decoreaza cu dulceata sau ciocolata rasa. Se da la rece! pofta buna! va asigur ca veti avea un weekend foarte ...dulce!!!

sâmbătă, noiembrie 14, 2009

Mauritius

La foarte multi ani Raducu!
Buna noastra prietena Dana este de fapt in viata de toate zilele un foarte bun si apreciat medic ginecolog! In timpul ei liber se gindeste insa la noi si ne face viata mai frumoasa! Ca aseara, cu originalul lor party "Mauritius". E foarte greu sa descriu minunata seara petrecuta alaturi de oameni dragi noua, oricum un pic de soare si dor de concediu a adus in sufletul nostru. Totul a fost minutios pregatit, de la decorarea salii la apetisanta minacare! Am urmarit un film minunat despre Mauritius, am mincat cu... mila, ca prea erau frumos decorate farfuriile! Ne-a umplut de admiratie dansatoarea, venita special de la Paris, sa ne incinte cu arta ei fara seaman, si desigur nu ne-am lasat nici noi mai prejos! Am dansat pina tirziu in noapte cu totii! Dar las mai bine sa vorbeasc pozele pt. mine ! Un weekend frumos tuturor!







luni, noiembrie 09, 2009

Papricaş de pui cu găluşte de făină






Între timp a si trecut week-end-ul, unii au petrecut, altii mai putin! unii au ris, altii au plins, unii au fost buni, altii rai, ca in viata!!!de ce ar fi in weeke-end altfel? dar exista ceva la inceput de saptamina , care ne uneste pe toti, ni se face foame si apare intrebarea, ce mai mincam?? asa ca azi am o propunere, se pregateste rapid si e foarte gustos! nu trebuie prea multe, nu am cantitati, e in functie de pt.cite persoane gatiti.

Eu am luat asa: trei cepe, un ardei rosu, unul verde, doua rosii, doua pulpe de pui si un piept. Se taie ceapa marunt, se pune la inabusit, se adauga pe rind ardeii, rosiile, un pic de boia, vegeta, carnea. Se lasa sa se inabuse bine de tot, se adauga apa , se da la fiert, pina e carnea fiarta de tot. Separat se bat doua oua, se amesteca cu faina , pina iese o compozitie nu prea tare, se ia din ea cu lingurita si se pune la fiert in papricas. In citeva minute micile galustea au fiert. Se pune un pic de marar si patrunjel verde! Pofta buna!!!

sâmbătă, noiembrie 07, 2009

Sfintii Mihail si Gavril




ptc. miine nu am cum intra asa devreme pe blog si nu as vrea sa nu isi primeascaa din timp urarile toti Mihaii, Mihaelele, Gabriel si Gabrielele , pun postarea de astazi! asa ca am sa incep cu niste scurte intrebari:


-stiati ca Sf. Mihail a fost mentionat pt. prima data in " Cartea profetului Daniel" ca ocrotitor al neamului lui Israel? -ca dupa increstinarea imperiului roman a fost considerat patron al Sf. imperiu roman iar apoi patron al Germaniei? -si ca in Germania sarbatoarea Sf. Michael e pe 29. Septembrie??


Inca o data si din tot sufletul urari de bine si sanatate tuturor , care poarta aceste ilustre nume si desigur in mod special un la multi ani FRATELUI MEU MIHAI! si ptc. va fi prea tirziu sa afli de cadoul tau draga Mihai cind va sosi cindva la tine, il pun pe blog! sint sigura ca o sa te bucure minunata muzica a lui Andre Rieu, marele violonist si dirijor, care prin stilul lui personal a apropiat ca nimeni altul pina si muzica grea de ascultatori!

joi, noiembrie 05, 2009

De ce scriu pe blog?


este intrebarea, care mi se pune din cind in cind, asa ca azi dimineata m-am trezit eu intrebindu-ma. S-a creat probabil impresia, are timp, sa scrie! partea draguta este ca eu am orice in afara de timp, ramin insa la teoria mea, timp nu ai, ti-l iei! asa ca intre o zi plina cu o pauza de doua ore la prinz si alte obligatii, ramine timp si de scris. Asadar de ce scriu? la inceput am luat-o ca o provocare,adica toti juniorii familiei tineau un blog, in ochii mei blogul era ceva pt. aceasta tinara generatie. Dupa care a venit convingerea, daca pot ei, pot si eu!! alt argument ramine si e cel mai important, blogul , ca de altfel internetul este o fenomenala forma de a ramine in contact cu atita lume!!! sint emotionata de fiecare data, cind imi scriu oameni , pe care nu ii cunosc, incerc sa imi raspund eu, cum de imi scriu???incerc sa imi imiaginez, cum arata, cu ce se ocupa...sigur emotionata, cind constat ca am cercul meu de cititori, care intr-o lume, in care tutoror ne lipseste timpul, si-l iau pt. a ma citi. Si nu in ultimul rind scriu , ptc. eu sint o persoana foarte disciplinata, mi-am luat o sarcina, o duc pina la capat, ar fi trist sa stiu ca am dezamagit pe cineva!!!

Si acum o noua intrebare, de ce ma cititi voi? PS in mina am paharul cu sampanie cu gindul la voi toti si ...o mica trompeta tot cu gindul la voi toti!!!