Jurnal al calatoriei mele

bine v-am regasit! o saptamina a trecut ca in vis, nici nu imi vine sa cred ca am fost plecata! dincolo de evenimentul trist, care m-a pornit la drum, a fost pe departe cred, cea mai frumoasa saptamina , petrecuta acasa. Cu un program asa de bogat, de o sa imi trebuiasca acusi concediu, sa imi revin. Asadar Köln-Bonn, Bucuresti, Ploiesti, Brasov, Eforie! si astea toate in citeva zile! ptc. astazi sint ferm hotarita sa uit tot ce ma nemultumeste , cind vin acasa, pot spune doar ca totul a fost la modul superlativ absolut. Astazi citeva imagini din Ploiesti , mosia , locul de intilnire a familiei , asa cum tati si-a dorit-o, cind a dus acolo prima piatra! va urma Brasovul, orasul datorita caruia am descoperit o alta Romanie. Dar un pic de rabdare, abia am venit ,hotarita initial sa fac o scurta pauza de blog! nu a mers!

Ne revedem pe 30 iunie!

am sa lipsesc citeva zile, motivat desigur! vreau sa va las cu un zimbet pe buze si sa va regasesc cu acelasi zimbet! cum spunea mami? plinsul costa cit risul! asadar sa ridem!!

Un director si o secretara calatoresc impreuna in interes de servici desigur. La hotel primesc o singura camera, asa ca inainte de culcare intreaba secretara, cum dormim draga? ca director si secretara sau ca sot si sotie! ca sot si sotie raspunde el . Atunci intoarce intoarce naibilor spatele si dormi o data, zice ea!!!

Eu nu beau, nu fumez, nu imi insel nevasta, ma culc la ora 22 si ma scol la sase , nu iau droguri, poveste un barbat altuia. Da mai am o luna, ies eu din puscarie!!!

Viorica la noi

Viorica este sora mea. Sora mea mai mica. Ciudat, oricit am imbatrini sora cea mai mica va ramine sora cea mica, fratele cel mare va ramine fratele cel mare. Desi intre timp sintem toti mari. Foarte mari! cind eram mici nu prea eram surori, imparteam doar acelasi pat. Ca in rest nu o prea vedeam pe Viorica, era toata ziua la scoala. Doua lucruri nu am inteles in copilaria mea, cum poate cineva asa de mic ca si ea sa care o vioara asa de mare si cum poate cineva cinta de buna voie la vioara si pian! era fata buna Viorica cea mica .Se culca la perete, ca mie imi era frica , ca iese vreun pitic de dupa pat, imi promitea ca nu adoarme , pina nu adorm eu. Tot din cauza piticului! cindva m-am imprietenit cu ideea, ca un pitic va aparea in familia noastra, ii si faceam loc, in speranta ca in drum spre casa il va gasi mami si tati. In ochii mei insa trebuia sa fie piticul ala, ala de facea baie intr-un ibric! il stiti precis cu totii! am fost si am ramas doua firi diferite Viorica si cu mine, totusi, cindva , cind am crescut , am devenit surori de adevarat! desi sintem foarte diferite! eu , cum cu atita gingasie ma numeste fiul meu, Turbi, vine de la turbata mi-a explicat cindva, cind era tare mic, sint o turbata, o fire iute, gura mare dar suflet bun!deci eu turbata si Viorica , linistea in persoana! nu ai cum te certa cu ea, nu ai , cum o supara! tace si asteapta sa iti treaca. Asa ca sederea ei la noi e de fiecare data o oaza de liniste pt. toata casa. S-a simtit bine Viorica la noi, desi de 20 de ani, de cind vine nu se intimpla mare lucru. Totusi ea gusta fiecare clipa. Priviti pozele si o sa ma credeti! ma bucur, ca Viorica e sora mea, nu mi-as fi putut imagina o alta mai buna!

Duminica, 14 iunie

azi m-am trezit cu gindul la flori, flori multe, de toate culorile! vi le daruiesc si voua, asa cum in sulfetul meu le-am daruit mamei mele!

Trandafirii mei

Bunul Dumnezeu ne-a daruit noua oamenilor o multime de lucruri unul mai frumos ca altul! e o lista asa de lunga!!! personal as incepe-o cu florile! sint asa de multe, asa de frumoase, ne umplu sufletul de bucurie doar la vederea lor! ne umplu sufletul de bucurie la primirea lor si desigur ne intristam, cind se ofilesc, cind trebuie sa le aruncam. Acesta este motivul pt. care nu ma bucur, cind primesc flori. Le iubesc in gradina, in ghivece, le iubesc , cind traiesc cu adevarat, nu in vaze , in care mor in fiecare zi cite putin! cu sentimentul asta de mare bucurie m-am uitat astazi dimineata la trandafirii mei! au explodat parca peste noapte. Dintre flori eu iubesc cel mai mult trandafirii, poate si unde legat de ei am atitea amintiri frumoase! momente frumoase din viata mea, in care aparea si macar un trandafir rosu! ce flori va plac voua? si mai ales , care flori, cele din vaza sau cele din gradina?

Serbare in Kaarst

Nemtii sint un popor formidabil! tot ceea ce fac, o fac la modul serios, bine organizat! indiferent ca e vorba de munca sau de distractie. Si cred ca la capitolul distractie sint de neintrecut! carnavalul ramine pe primul loc, dar si sarbatorile fiecarui oras, comune ( Schützenfest ), defilarile cu ocazia asta te emotioneaza pur si simplu! ptc. fiecare oraganizatie are la rindul ei orchestra ei, costumul ei, conducatorii ei! si mai ales mindria cu care defileaza pe strazile orasului! prietenia, pe care ti-o arata! azi, pe cind faceam pozele, se intrecea care mai de care sa zimbeasca, sa ne arate steagul orasului! am sa pun pozele fara nicio ordine, importanta este buna voia, care reiesea din fiecare pas facut, din fiecare sunet al orchestrelor. O dovedesc pozele de astazi si bucuria pe care am avut-o, privind spectacolul! care bucurie o transmit mai departe voua! o duminica frumoasa!

Case, oameni, perdele

Aceasta este bucataria mea. Bucataria mea are niste perdele mici de tot! mi-e drag sa ma uit tot timpul pe geam afara. La casele vecinilor mei , toate cu perdele mici ca si ale mele! mai toti , care vin la noi din Romania, sint ingroziti. De ce nu pui o perdea ca lumea? te vede lumea! nu stiu , daca lumea ma vede, eu ma bucur sa vad lumea, care trece pe strada, sa ne facem semne, sa ma uit la cum mai cresc florile vecinilor! acum foarte multi ani am vazut pt. prima data in Olanda case fara perdele si am fost cumva uimita. Cred ca eram unica pe strada uimita de treaba asta! casa fiului meu nu are nicio perdea. Nici scurte, nici lungi, e mai toata din sticla. Si nu cred ca i-ar da cuiva in gind, sa se opreasca pe strada, sa priveasca in casa lor. Noi sintem din pacate generatia perdelolor, a camuflajelor, cum se lasa seara in copilaria noastra, primul lucru se punea cite ceva in fata geamurilor! si parca imi era ciuda si atunci, de ce deodata sa nu mai existe lumea din jur pt. noi? dar asta a fost dupa razboi, parintii nostri purtau inca in suflet teama vreunui bombardament. Acum insa? ma mai gindesc ca noi romanii sintem prin definitie curiosi, sigur aruncam o privire si in ograda vecinului. Dar ce vedem, de ce sa ne ferim de vecinul din blocul de vizavi? astept raspunsul vostru. Cu sau fara perdele, ne ferim sau traim deschis. Ne ascundem serile? de cine? aveti vecini rai? e doar o obisnuinta? e un subiect marunt dar ma preocupa, poate ma ajutati.

Cai la Roermond

am profitat din plin ca a fost si astazi sarbatoare, ca soarele parca ne-a alungat din casa. Asa ca am pornit-o din nou spre Olanda. Scenariul il aveam de alaltaieri, poenita ne astepta, de data asta insa plina de lume. Ne-am instalat noi comod, Mircea a plecat sa pescuiasca, daca sinteti curiosi repet propozitia cunoscuta, nu a prins nimic. Deodata am auzit un zgomot ca in vestitele western si nu mica ne-a fost uimirea sa vedem cum cinci cai unul mai frumos ca altul se apropiau in galop de noi. Au oprit la doi pasi de noi, si-au vazut de pascut , nu ne-au bagat in seama nici macar cind ii fotografiam. Si tot ca in filme, de parca cineva le-ar fi dat un semnal ascuns, s-au intors si au disparut in galop !sa nu fi ramas fotografiile , am fi spus ca am visat.