Caldura mare

Azi m-am gindit mai tot timpul la nenea Iancu! caldura mare, mon cher si asta tocmai la noi, care nu prea sintem rasfatati de veri toride! oricum vremea a inebunit, trece de la o zi la alta de la 12 grade ( simbata ) la 35 ( luni ). Astazi , mai mult ca oricind am realizat ce inseamna o asemnea caldura. Totul pare impietrit, nu se aude nici macar o pasare, nu se vede un om pe strada!! geamurile acoperite toate, sintem intr-un cartier pustiu!!!ptc. inca nu e vacanta, copiii au primit azi liber din cauza de arsita! termometrul nostru pe terasa arata 40 grade, imi vine sa sar in micul bazin al fintinii arteziene.Ce fac insa? ma pregatesc de mers la servici!!!fara sa bombanesc, simbata era prea frig, azi prea cald! pot schimba ceva ? nu, dar va trimit dovada, termometrul de pe terasa!! cind ne-o fi frig la iarna, o sa il privesc cu drag!

Acasa

Piata Operei ramine o adevarata bucurie pt. ochi si turisti!oare se mai plimba elevi pe corso???

s-a mai schimbat cite ceva in centrul orasului dar porumbeii au ramas la locul lor!

Ce senzatie a facut fintina arteziana la aparitia ei! si ce mare bucurie, ca mai exista!!

Geamurile copilariei, intrarea secreta in pivnita, acum o adevarata ruina! ce pacat!

Traim intr-o lume, in care sint sigura ca am uitat cam cu totii, unde sintem acasa! visul meu din copilarie, o casa cu cinci etaje, la parter parintii si la fiecare etaj cite un frate, s-a spulberat cred chiar in clipa , in care l-am avut. Dar ar fi fost asa de frumos.... Ma gindesc totusi ca acasa ramine pt. fiecare dintre noi orasul sau satul copilariei, casa parinteasca. De aia imi e drag de cite ori imi aduc aminte de intilnirea de la Timisoara. Si mai ales de acea Timisoara, care parca a ramas neschimbata. Chiar daca tramvaiul nu mai trece paralel cu Corso, au ramas porumbeii din Piata Operei. Chiar daca casa copilariei a ajuns o ruina ( si ce impozanta era o data, daca ma gindesc doar la minunatele elemente arhitecturale de pe ea!), tot mi-a batut inima un pic mai repede sa o revad. Asa ca, unde sintem de fapt acasa???unde locuim sau unde ne-a ramas sufletul?

Trecut-au anii...

Abia intoarsa de la Timisoara imi este sufletul inca plin de bucuria revederii cu fostii colegi, cu putinii profesori, care ne-au mai ramas. A fost mai mult decit impresionant, nu exista cuvinte, care sa poata reda maretia unui asemenea eveniment. Noi elevii de alta data, vizavi de profesorii nostri, in suflet tot copiii de atunci, in realitate niste adulti trecuti prin viata, la ora bilantului! a fost insa un bilant frumos, fiecare dintre noi a avut ce povesti, a avut cu ce se mindri. Si cum era de asteptat mindria cea mai mare a ramas la fiecare dintre noi copiii sau nepotii! dar mai bine sa las citeva poze sa vorbeasca pt. mine.



Cu colegul Constantin Timoc, cel mai cu suflet roman american!!care nu a uitat niciodata , unde ii sint radacinile! dovada, sta mai mult in Romania!



Eleva Cochinescu gata de mers la scoala!imbracata decent si cu convingerea, ca nu va fi intrebata, de ce nu are fundita pe cap sau numarul matricol prins in ace cu gamalie!!!!



Dupa care desigur gatita de banchet!cu rochia un pic mai lunga ca la intilnirea dupa 10 ani!!!



S-a si dansat pe rupte ,desigur muzica si dansurile noastre de la twist la rock !fara pauza si fara gindul ca am fi putut obosi!!! cel mai frumos ramine insa valsul dansat cu prietenul meu din anii de liceu!!pret de citeva minute am dat timpul inapoi!!



Moment de mare emotie, torturile cu la multi ani!!! nu se prea vad din pacate!erau insa asa de bune si de frumoase!!!



In stinga doi din profesorii de participanti, profesorul de istorie Istodorescu, cel mai bun profesor cu putinta si intre timp tovarasa de socialism devenita doamna profesoara Glaja! nu i-o fi placut nici ei pe vremea aia, ce preda! noua in mod precis, NU!!alaturi colega organizatoare, Oni si cea mai buna prietena a mea din anii de liceu, Melania.



Indiferent de virsta, cum te asezi in banca intr-o clasa toata lumea e galagioasa!!!



O mica parte din clasa noastra! fiind sectie umanista , eram mai mult fete si recunosc fara modestie si cu multa incintare ca tabloul nostru de absolvente, expus pe Corso intr-o vitrina de magazin,( cum era moda ) s-a bucurat de un succes imens la baietii orasului!!!drama a fost pt.mine, ca a trebuit sa fac citeva poze, pina s-a acceptat una cu codite si fara cirlionti!! Cine te crezi ?, a spus tovarasa directoare. Loreley???