cind eram prin clasa a patra ne-au dat parintii la ore de religie. Se tineau in fiecare duminica inainte de slujba intr-o bisericuta mica, frumos impodobita si care pt. mine avea parca un farmec anume, ptc. se afla linga statia de tramvai Printzul turcesc! de ce farmec ? ptc.ma tot intrebam, de ce tocmai un printz turcesc si mai ales, daca turcii chiar au printzi. Preotul, care tinea orele ,era un om de treaba, incerca sa ne trezeasca interesul pt. biblie si tot , ce pe vremea aia ni se parea cumplit de greu de priceput. Dar isi lua meseria asa de in serios, ca ma umfla si astazi risul, cind imi aduc aminte, cum mergea spoveditul nostru. Adica el ne explica inainte de spovedit, ca si daca ai furat o prajitura, se cheama ca ai furat, si daca ai ucis o musca, se cheama ca ai ucis, si daca ai ascuns un adevar cit ar fi fost de mic, ai mintit! asa ca noi raspundeam foarte tare si raspicat la intrebarile lui! ai furat, da, ai ucis, da , ai mintit , da! bine, ca nu asculta nimeni strain spovedania noastra, ca mai raminea sa apara militia la atitia ucigasi! dupa ce am crescut insa, nu am mai luat prea in serios treaba cu pacatele, eu avind oricum parerea mea in legatura cu ele.
Ma framinta totusi un mic pacat nemarturisit. Si anume, cind eram in liceu la fiecare inceput de an scolar ne dadea mami bani sa ne cumparam manuale scolare. Eu faceam sectia umanistica, asa ca nici pina in ziua de azi nu am sa pricep, cum s-a ratacit la mine o tabela de logaritmi, pe care desigur am declarat-o cinstit la cheltuieli. Treaba insa era, ca tabela a ramas noua , neatinsa patru ani de liceu si eu in fiecare inceput de toamna o puneam pe lista mea de cheltuieli!!!nici nu stiu, ce faceam cu banii, stiu insa si in ziua de azi , ca nu m-a mustrat o data constiinta, ca o pacaleam pe mami, care numai ea stia, cum scotea in fiecare toamna bani pt. patru copii scolari!
Aveti si voi asemenea mici pacate? tare as vrea sa stiu, sa mai impac un pic din constiinta ,care abia acum ma mustra!!
12 comentarii:
Hahahaha, si eu tot "materialista" ca si tine... Numai ca eu luam banii de la bona mea si ghici ce faceam? Mergeam la cofetarie si cumparam eclere. Ajungeam acasa si le imparteam cu ea. Se bucura ca o servesc cu dulciuri. Si cand te gandesti ca erau din banii ei si eu trebuia sa multumsc! Nu cred eu ca eram chiar atat de "vulpoaica" la numai 10 ani... Asa ca, pana una alta, cred eu ca ea se prindea de fiecare data, dar imi facea "jocul" pentru ca era un suflet tare bun. Spun ca era, pentru ca am pierdut-o cand aveam numai 12 ani. Sper ca acum e precum ingerasul Vioricai si ca ma indruma pas cu pas!
@katja: Hahahahaha!
Recunosc si eu "o minciunica necesara":
La sesiunea din vara,ultimul examen era la istoria muzicii.Cand a iesit asistentul din sala sa ma cheme,mi-a urat succes,i-am raspuns in soapta:nu -l stiu pe Hindemith!si am intrat.Am tras biletul si spre stupoarea mea,cel de al doilea subiect era...Hindemith!I-am aratat biletul asistentului,caruia nu-i venea sa creada ce ghinion am avut si desi primul subiect l-as fi stiut foarte bine,i-am spus profesorului ca imi aman examenul pe toamna,fiindca aveam nevoie de nota mare pentru bursa.Ajunsa in vacanta la Timisoara,le-am spus parintilor ca trebuie sa ma intorc la Bucuresti in septembrei,fiindca incepea festivalul Enescu si "ne obliga" de la facultate sa fim prezenti si m-am pus cu burta pe carte,cum se spune.Aveam emotii doar din cauza ca pe vremea aceea(nu stiu daca si acum),se trimitea acasa de catre secretariat o scrisoare prin care se anunta data examenului,drept care am urmarit o vara intreaga poshtasul,sa pun eu prima mana pe scrisoare,ceea ce am si facut.Tot ca sa nu scap de emotii,s-a prins fratele meu Mihai despre ce era vorba,dar ii multumesc si acuma pentru ca nu m-a deconspirat.In toamna am luat 9 la examen(zece nu se dadea toamna,nu stiu de ce),suficient cat sa imi iasa media de bursa,ceea ce insemna:plata caminului,a cartelei de masa si 30 de lei(!)pe luna,bani"de buzunar".
P.S.Am uitat sa scriu ca in comentariul meu e vorba despre un examen din anul III de facultate.
@katja-da, bine ca ai povestit si ti-ai usurat sufletul!! asa un pacat mare!!!macar de ar ramine omenirea la asemenea pacate! sint insa la modul propriu cele mai dulci!!asa ca sint convinsa, ca ti-aau picat bine eclerurile si draga de bona, s-a facut si bine a facut, ca nu observa!
@sebi-risul tau e sanatos si molipsitor! plus ca ai aflat ceva de sotia ta, ce poate nu stiai. Sa fi atent, pericol in ziua in care vine acasa cu eclaruri!
@-viorica vai, vai; si eu o aflu abia acum, eu care abia asteptam sa aflu cite ceva, ca tineam pt. mine macar o zi!!ma gindesc insa ca treaba cu o restanta nu era asa grava! o spun eu ca studenta, care nu a avut nicio restanta in cei cinci ani de facultate! incep si eu sa cred, ca filologia a fost cu adevarat o facultate de cultura si odihna!daca nu ar fi fost germana!!!am ris de scrisorile , ce le trimitea facultatea acasa, pt.simplul moitv, ca ale mele le trimiteau la mami si la tati, in loc sa le trimita la barbat, sa se mai intrebe si el , de unde atitea absente nemotivate!! si erau chiar nevinovate, plimbari cu vaporul pe Bega, cinema si stat in parc. Bine , ca ai luat examenul cu brio!
@viorica, daca tot vorbeam de mici pacate, era sa fac unul si sa nu spun, ca poza cu ingerasul e facuta de tine!
Ce ingeras frumos! :) Ar trebui sa mai deschidem un blog atashat astuia, pentru toate pacatele mele nemarturisite! Hahahaha! In realitate, le-as numi pe cele mai multe dintre ele "pacate nevinovate", cum ar fi de ex. lingurile de lemn pe care ani de zile le ascundeam dupa dulapul din bucatarie, ca sa evit cate-o corectie din cele amintite de Creanga, sau un cutit de bucatarie caruia i-am rupt lama - evident jucandu-ne cu el - impreuna cu Gole, prietenul meu, si pe care tot dupa dulapul din bucatarie l-am ascuns. Abia aproape de terminarea liceului, la o zugravire generala a apartamentului, am fost "deconspirat". Au ras cu lacrimi si Mami si Tati, mai ales Mami incepuse sa creada ca e ceva "necurat", unde dispareau atatea linguri de lemn?
@mihai:ha,ha,ha!M-ai facut sa rad cu lacrimi,cu noaptea-n cap!
@mihai deci tu furai lingurile de lemn, noroc, ca se gaseau din plin , totusi nu a fost frumos!! mai ales, ca sint sigura, ca majoritatea copiilor, cind vad o lingura de lemn, rid de strica!! frumos este insa, ca admitem mai cu totii , ca cele mai dragute asa zise pacate tot in copilarie au fost comise!!! dar ce importanta le dadeam!!!uite, eu mai am unul si m-a urmarit ani de zile, de cite ori vedeam butonul rupt la un sertar la mobila de bucatarie! eu furam zahar, care era oricum inchis in dulapul de bucatarie dar pe raftul superior!era pe cartela pe vremea aia si se dramuia fiecare bucatica! asa ca scoteam sertarul , bagam mina si furam!!intr-o zi mi s-a parut, ca vine cineva acasa si in graba am scapat sertarul, s-a rupt butonul, si ce a fost pe capul meu!!!mami s-a prins, nu a spus nimic dar a mutat zaharul cu un etaj de raft mai jos!!PS incredibil, si azi maninc zahar cubic, lucrez si deodata ma duc la fete in camera lor de odihna si iau citeva cubuletze de zahar, kotzke, cum le spuneam noi!deosebirea, acum le iau cinstit!!
draga vergi, eu cand eram mica , lucia ne facea ciocolata de casa si o punea sa se raceasca sus, pe dulapul de la bucatarie.atat de sus, ca trebuia sa pun doua scaune unul peste altul ca sa reusesc sa infig cu pofta un deget in ciocolata cu alune si sa ma infrupt!intr-o zi, cand credeam eu ca e "liniste " in jur, am trecut la treaba, cand a intrat pe usa de la buctarie sebi!era mic insa m-a apostrofat":ce faci, furi ciocolata?"!nu!am raspuns eu inocenta cu gura plina!drept pt care el si-a facut singur dreptate si m-a muscat de deget!nu stiu daca de degetul cu care furasem ciocolata, dar stiu ca tare m-a durut!
@luminita daca ai fi fost si tu si sebi acum linga mine, va rasplateam cu cea mai mare si buna ciocolata, pt. risul sanatos pe care mi l-ai stirnit cu povestea voastra!! totusi, asa o cascadorie sper ca nu o faceai prea des, daca se prabuseau scaunele??? eu una stiu concret, ce se putea intimpla, am si acum o cicatrice pe frunte de la o cazatura , cind voiam sa urc de pe o noptiera inalta pe un dulap!!eram mica de tot, asa ca nu mai stiu, ce cautam, cred, ca ma fascina pur si simplu dulapul cu inaltimea lui si imi era ciuda, ca nu vad, ce e pe el!!
Trimiteți un comentariu