Cunosc foarte multa lume, care si-a fabricat asa de bine cite o origine, ca a ajuns sa creada sincer in asta! cunosc oameni, care ar fi fericiti , sa stie de unde vin, cine au fost stramosii lor, cit de greu a fost drumul familiei, pina a ajuns, unde a ajuns. Cunosc oameni, care te-ar uri, sa afli, de unde au plecat.Si ma cunosc pe mine, care sint cred printre putinii oameni, care au documente de suflet in ceea ce priveste originea lor! primul meu document este o scrisoare ingalbenita de vreme , in care mama mea il anunta pe tatal meu, ca am vazut lumina zilei! " draga Taicutzule, Bunul Dumnezeu s-a indurat de noi si ne-a trimis fetita mult dorita. O sa ii spunem Virginica."
Al doilea document, sa ii spun asa, e faptul, ca la mine la trei zile dupa ce m-am nascut , au fost Ursitoarele! chemate de mami, care le-a pregatit o masa frumoasa cu mincare si o sticla de vin pe ea si care a fost atenta toata noaptea la ce viseaza. Si a visat mami o hora mare de cercetasi, undeva pe un cimp verde, un loc care semana uimitor cu locul unde era sa se ridice casa noastra in Timisoara! Concluzia celor care o invatasera sa faca asa o masa , fetita asta va avea parte de multa carte! de multa carte au avut parte toti fratii mei, dar ce usurare pt. mine toata copilaria si adolescenta mea, sa stiu, ca eu am fost predestinata sa iau toate examenele posibile!
Cel mai drag document ramine insa casuta in care m-am nascut si sint recunoscatoare cui a pastrat aceasta fotografie , atit de draga mie. Un sat uitat de lume, undeva linga Slatina-Olt, cu un nume ciudat Sineşti (Potcoava), un sat pe care nu l-am vazut decit o data in copilarie si imi tot visez, sa il revad. Dar cum se intimpla in viata, iti gasesti timp sa mergi in Balli,sa vezi o jumatate de lume si nu ai cum vedea satul, in care ai vazut lumina zilei! nu am niciun raspuns la asta!Ideea mi-a venit de la acea leapsha, o treaba draguta, dar ca sa ne cunoastem mai bine am o alta idee, ce stiti voi despre voi? care sint documentele cele mai dragi voua?
Timişoara, Str. Samoil Micu
Notă: Originea noastră pe linie paternă (din urmă cu aproape trei sute de ani) este în satul Cochineşti , jud. Argeş. Dar nici despre această localitate nu ştim mare lucru.
27 de comentarii:
Ce n-as da sa am o asemenea casuta"de vacanta"undeva!Parc-ar fi desprinsa din Muzeul satului.In legatura cu amintiri din viata personala,desi n-am nimic de ascuns,ba din contra sunt foarte mandra de ceea ce sunt prin"cei 7 ani de-acasa",prin educatie si autoeducatie,nu sunt de acord sa-mi deschid sufletul in fatza blogului.In schimb pot anunta toti cititorii de blog,ca azi sunt foarte bucuroasa ca e soare,frumos afara,am fost si la plimbare si mi-am cumparat un pulover foarte frumos,cu care-mi sta foarte bine.
P.S.Te admir sincer pentru cat de frumos scrii de fiecare data si mai ales aproape ca te invidiez pentru ushurinta cu care scrii,pe care am observat-o de fiecare data,stand langa tine cand scriai pe blog.Pe cand o carte?
@viorica:cu tine as fi putut sa incep, cind am scris despre carpe diem. Ai dreptate, exista asa de multe lucruri, care sa ne bucure zi de zi, sint uneori chiar sub nasul nostru , trebuie doar sa le descoperim. Cit despre mindria celor sapte ani de acasa, de acord. Si mindrie pt. asa de multe lucruri, ca nu ar ajunge hirtia sa le insir!PS sa iti porti sanatoasa puloverul.Multumesc si pt.cuvintele de apreciere, ha, ha? carte? una e sa scrii o compunere frumoasa si alta o carte.
Astazi am gasit cadelnita din arama a bunicului (a fost si dascal). Mi-au dat lacrimile. Documente zici? Viata noastra ... unde este?
Vergi,tema,intrebarea ta,este binevenita pentru toti cei ce vor sa-si deschida sufletul,sa faca cunoscut macar un crimpei din viata lor.Eu de exemplu,stiu doar de la mama si de la toti fratii ei lucruri si amanunte despre locul unde m-am nascut.Dupa loc sint ardeleanca get beget,insa prea de mica am ajuns in Timisoara,in regiunea asta minunata a banatului incit pot spune ca sint banateanca.Cu toate astea,iubesc graiul ardelenesc,iar povestile mamei despre locul in care m-am nascut,spuse de-a lungul timpului ma fascineaza si ma fac mai ardeleanca decit sint.Iubesc muzica ardeleneasca dar si cea banateana ma"furnica" mai ales doinele,mor cind le aud!
Am fost o singura data in Moigrad acolo unde m-am nascut,aveam vreo 28 de ani si mi-a placut tare mult.Am in minte si in suflet tot ce-am vazut si trait in acele zile,inclusiv intorsul finului,vizita la cetate,magura acel minunat munte de unde (zice mama)se extrage piatra de sute de ani si tot nu se vede. Sint amintiri dragi si daca o sa am ocazia o sa mai merg.
Vergi,tema,intrebarea ta,este binevenita pentru toti cei ce vor sa-si deschida sufletul,sa faca cunoscut macar un crimpei din viata lor.Eu de exemplu,stiu doar de la mama si de la toti fratii ei lucruri si amanunte despre locul unde m-am nascut.Dupa loc sint ardeleanca get beget,insa prea de mica am ajuns in Timisoara,in regiunea asta minunata a banatului incit pot spune ca sint banateanca.Cu toate astea,iubesc graiul ardelenesc,iar povestile mamei despre locul in care m-am nascut,spuse de-a lungul timpului ma fascineaza si ma fac mai ardeleanca decit sint.Iubesc muzica ardeleneasca dar si cea banateana ma"furnica" mai ales doinele,mor cind le aud!
Am fost o singura data in Moigrad acolo unde m-am nascut,aveam vreo 28 de ani si mi-a placut tare mult.Am in minte si in suflet tot ce-am vazut si trait in acele zile,inclusiv intorsul finului,vizita la cetate,magura acel minunat munte de unde (zice mama)se extrage piatra de sute de ani si tot nu se vede. Sint amintiri dragi si daca o sa am ocazia o sa mai merg.
Scuze mi-a intrat ce am scris de doua ori!
@robert:sa multumesti cui a pastrat cadelnita bunicului. Nici nu ne dam seama , cit de importante devin intr-o buna zi toate lucrurile pe care le credeam fara importanta. Daca ti-au dat lacrimile inseamna ca a fost un om bun!
@laura:Moigradul se pare ca este o adevarata gura de rai si o sa imi para rau toata viata mea, ca nu i-am facut lui mami bucuria de a merge cindva cu ea acolo. I se luminau ochii de cite ori vorbea de sat, de cetate si avea asa o mindrie, ca ai fi spus, ca a coborit direct din Burebista! e bine sa ai o dubla identitate,cum am si eu de fapt. La trei saptamini am plecat din Sinesti dar a ramas temperamentul de olteanca cum mai ridea mami de mine, desi Sinesti era regat, Timisoara va fi intotdeauna orasul meu natal,mie cind imi e dor de Romania, imi e dor de Timisoara!si e asa de frumos, ca Jeni iti povesteste de locurile pe care sint sigura, ca le regreta si in ziua de astazi.
Pentru mine acel loc important este Ploieștiul...
Si eu am cateva "dovezi" numai ca-s cam mari si nu le pot pastra pe undeva prin pivnita. Plus ca niste smecheri bine pusi prin parlament au inhatat tot ce inseamna moara, conac, pamanturi, lac si nu mai zic de aur si argint. Ne judecam de ani de zile sa le primeasca bunica inapoi. E ceva sa te mandresti ca te tragi, pe o latura, din neamul Buzestilor. :) Iar de la ramura italiana, n-am cine stie ce, pentru ca au lasat totul la Milano... :( Poate doar certificatul de nastere al bunicii si niste poze alb-negru pline de melancolie. Cam asa cum arata casa ta din Sinesti.
am o fila dn calendar:25iulie1975.ca imagine e o foto alb negru a calendarului reprezentand un cal alb .si un strigat de bucurie scris cu cerneala albastra peste :"ura!ura!ura!"!ghici al cui.
Fumul care iese dimineatza in soba bunicii, in cuhniutza ei mica. Cartofii prajiti in fandila (=tigaie) si scartaitul portii. Mai era shura (=saivan) dar a fost daramata.
Ma felicit pentru seria de fotografii pe care le-am facut casutei de la Sinesti, acum 20 de ani. Pentru ca astazi ea a disparut definitiv. Am facut si cateva fotografii casei din Timisoara, str. Samoil Micu, unde se spune ca m-as fi nascut (dar n-am indraznit sa intru in curte, decat trei metri si mi s-a spus ca nu mai exista acea anexa sau ce-o fi fost). Am reusit sa pastrez multe lucruri care sper ca ii vor bucura pe nepotii mei, cand vor fi si ei mari, legate de proprii mei parinti.
@laura: Exista o zi a moigradenilor, dar nici vara asta n-am reusit sa ajungem acolo eu si Nicu, desi ne tot propunem. Poate la anul facem un grup mai mare?
@luminitza: Acele insemnari despre voi - tu, Cris si Sebi, cand v-ati nascut, cand erati de gradinita si la scoala, fie facute pe file de calendar, fie in agenda mea, sunt pretioase intr-o asemenea masura incat le pastrez cum se spune, cu sfintenie. In lipsa unui pod pe care il visez dintotdeauna, in care sa cotrobaie nepotii si sa gaseasca lucruri "misterioase" de demult, eu le depozitez pe la mosie la mansarda sau aici la apartamentul lui Mami si Tati.
@sebastian: Ce bine ca ai facut acele fotografii de la blocul din Domnisori (te-ai gandit vreodata ce frumos e cuvantul asta, "domnisori", care parca nici n-ar exista de-adevaratelea in limba vorbita?).
@viorica: De multe ori ma gandesc la vorba asta: cei 7 ani de-acasa, si-mi amintesc de ex. ca noi nu aveam voie sa spunem nici un fel de cuvinte urate. Ne adresam catre Mami si Tati cu "dumneata".
@vergi: Viata este facuta astfel incat practic este imposibil sa ramai legat efectiv de copilarie ci mai curand afectiv. Tu, Viori, Nicu, eu, suntem stabiliti fiecare in cele patru zari. Acum, la randul lor, Radu, Anca, Lumi, Cris si Sebi au fiecare casele, caminele lor. Raman amintirile, iar daca ai noroc sa mai ai si fotografii, filme sau tot felul de documente, e si mai bine. Din nefericire, noi nu ne-am zbatut pentru retrocedarea terenurilor de pe la Moigrad (desi ele exista cu siguranta, pentru ca Mami imi povestea despre padure, terenuri case etc.) sau Sinesti. Teoretic, la Sinesti ar mai fi niste pamant si padure, practic nu le-am vazut niciodata. Daca suntem atenti, cele mai pretioase lucruri se afla in noi insine. Nu sunt de natura materiala (asa ca nu pot fi nici cumparate, nici vandute). Mai mult decat atat, exista si daca vrem si daca nu vrem. In timp, devin cu adevarat bunurile cele mai de pret: amintirile din copilarie :)
Nota: Din motive sentimentale, cu scuzele de rigoare, ne-am permis sa adaugam cateva imagini si linkuri in acest post, care speram ca vor constitui o surpriza placuta pentru prietenii blogului. Enjoy! :)
@aministrator blog:eu ma bucur, de oricine citeste acest blog si daca apar si niste lucruri suplimentare legate de vreun articol, cu atit mai bine, e dovada vie, ca a placut si care e de fapt scopul? sa ne cunoastem mai bine, sa ne amintim de lucruri pe care le credem uitate dar care ne umplu tot timpul sufletul . Si daca cindva sintem stirniti sa vorbim de ele , cu atit mai mult! asa ca multumesc, domnule administrator!
@sebastian: mie mi s-a parut toata viata mea cumva ciudat, ca o parte de familie s-a stramutat in Banat, dupa care Timisoara a ajuns cel mai drag loc natal al nostru!si la fel de ciudat mi s-a parut, cind din nou familia s-a stramutat de data asta spre Ploiesti , Bucuresti!asa ca sint convinsa, ca pt. voi Ploiesti e cel mai frumos oras, leaganul copilariei voastre! si merita sa fie, e un oras cu adevarat frumos!
@katja: si daca s-ar lua toate bunurile din lume, nu o sa se poata lua niciodata sufletul omului, dragostea fata de locurile , unde a vazut lumina zilei, dragostea fata de familie! si chiar daca nu ai vazut niciodata locurile ramurii italiene a familiei,le porti tu in tine si e poate chiar mai important decit o poza cu casa in care te-ai nascut!ciao bella !
@luminita:poate fi cindva ceva mai frumos decit o fila ingalbenita de calendar? te asigur ca nu si pe masura ce trec anii devine parca si mai importanta. Sigur, ca a fost un chiot de bucurie la nasterea ta, ai fost un copil dorit, ca si ceilalti de fapt si asta e mare lucru! ca a fost un cal alb pe fila aia e deja un semn, ce pacat insa ca nu au fost niste delfini!!!
@genius:ce frumos! mie mi-a parut toata viata rau, ca nu am apucat sa am niste bunici la tara! sa mergem in vacante, sa ne bucuram de tot ce iti poate oferi un satuc, mai ales cind vii dintr-un oras mare!o bucatariora, in care ardea focul si cind era cald si cind era frig, ca de unde aragazuri, o poarta care scirtiia si te scutea de sonerie!!, stiai indata, cine venea. Niste animale la casa omului! si un aer sanatos si oameni buni, gata sa iti sara oricind in ajutor!poate fi un loc mai frumos, sa isi petreaca un copil vacantele?
@mihai: incep cu un multumesc, tu esti un fel de cronicar al familiei, ai adunat de cind te stiu, tot ce era legat de noi toti si asta e minunat! ce ma faceam acum fara o poza macar, sa stiu si eu unde am vazut lumina zilei!ce ma faceam fara atitea alte poze , pastrate cu sfintenie de tine spre bucuria noastra a tuturor? eu am fost toata viata mea recunoscatoare parintilor nostri, ca in niste vremuri grele, in care fiecare banut conta pt. o bucata de piine, nu ne-au furat copilaria si avem asa de multe fotografii, incepind cu de cind ne-am nascut, anii de gradinita, minunatele serbari de atunci,si tot ce a urmat dupa aia. Pt. fiecare moment important de viata, o dovada!si iit multumesc si tie , ca duci traditia mai departe!
@laura:ce idee frumoasa, intilnirea celor din Moigrad! sa mergeti neaparat!si daca imi aduc eu bine aminte, exista in Timisoara un cartier numit Plopi, pe care azi l-as numi Micul Moigrad, ptc. majoritatea locuitorilor veneau din Moigrad!
@mihai:mi-am dat seama dupa ce am scris deja, ca rindurile despre intilnirea la Moigrad erau de la tine. Ideea e mare, daca am cum, ma alatur cercului, care va merge acolo!
Vergi,am citit si cele scrise de Nelu si de restul familiei tale(mare si minunata)si referitor la cartierul Plopi,ai dreptate caci,acum imi dau seama din spusele si povestirile mamei,ca,acel cartier poate fi numit pe drept un mic Moigrad.Bine ai zis.Acolo au fost si mai sint multi moigradeni si....ma amuza poreclele lor(acum cind scriu imi vin in minte)cum ar fi "a tancului"
si....uite ca am uitat,scuze.Dar e interesant,poreclele lor ardelenesti sint ilare,au iz de voie buna de dulcegarie reala.Mereu m-am amuzat de povestirile lui mama cind vorbe despre x si y si folosea porecle
Vergi,am citit si cele scrise de Nelu si de restul familiei tale(mare si minunata)si referitor la cartierul Plopi,ai dreptate caci,acum imi dau seama din spusele si povestirile mamei,ca,acel cartier poate fi numit pe drept un mic Moigrad.Bine ai zis.Acolo au fost si mai sint multi moigradeni si....ma amuza poreclele lor(acum cind scriu imi vin in minte)cum ar fi "a tancului"
si....uite ca am uitat,scuze.Dar e interesant,poreclele lor ardelenesti sint ilare,au iz de voie buna de dulcegarie reala.Mereu m-am amuzat de povestirile lui mama cind vorbe despre x si y si folosea porecle
Scuze,iar am gresit si am postat de 2 ori comentariul.Cred ca sint emotiile,fericirea,un amestec ce ma da peste cap.O am pe Afro cu mine dar am in acelai timp si grija pt. sanatatea lui mama.
@laura: nu e nimic, si mie mi se intimpla sa gresesc mereu cite ceva! important este ca scrii, mai ales ca scrii si foarte frumos, si repet a nu stiu cita oara, reusim sa comunicam. Ai dreptate cu poreclele, acel al Tancului era unul Vasalia Tancului! ardelenii au cu adevarat foarte mult umor, mie imi placea la nebunie sa aud latura ardeleneasca vorbiind. Nu am sa stiu niciodata de ce mama ta, cind dadea ceva spunea, sa fie de sufletul Marcului si a lui om din stina! cine era Marcu? stina era una de oi sau o localitate? orium acel Marcu era mereu pomenit.
Trimiteți un comentariu