am avut bucuria sa cresc intr-o familie mare si frumoasa, o familie adevarata, cu frati, surori, unchi , matusi , veri si verisoare si desigur cu doi parinti , care vegheau zi si noapte asupra noastra. Dar lucrul acesta l-am inteles mult mai tirziu , cum de altfel am inteles, ca exista doua feluri de relatii vizavi de frati si surori, una in copilarie si una cind ajungi un adult.
Mai precis si experienta asta cred, a facut-o fiecare din noi, in copilarie nu prea stiam unii de altii, fiecare din noi era un fel de concurent, iti lua ceva, de la atentia parintilor la bucatica de ciocolata, pe care o primeai! eu am o sora si doi frati. Fratele cel mai mic era oricum un " dusman", era cel mai rasfatat, cel mai iubit, cel putin asa credeam noi. Si era prea mic, ca sa incerci o prietenie cu el! fratele cel mare a fost teroarea mea din clasa a cincea incepind.Adica, cum am ajuns si eu in ciclul II si eram convinsa, ca nu e nimeni ca mine, am fost intrebata de profesori, esti sora cu ... si la raspunsul meu da, urma replica, dar nu esti asa buna ca el!! cite lacrimi de ciuda m-a costat treaba asta, nu pricepeam o data cu capul, de ce sa am eu ghinionul, sa am un frate asa de destept! sora mea era alta poveste, de cind o stiu, o stiam cu o vioara in mina, cintind zi si noapte spre disperarea mea si a vecinilor desigur! si imi venea sa ii fac vioara praf!!!
Si vine cindva o zi, in care iti dai seama, ce mare comoara este, sa ai niste frati, ce oameni minunati sint! si deodata te mindresti si cu micul rasfatat, fratele cel mic, te mindresti si cu fratele cel mare si nu a mai ramas urma de invidie sau suparare, pur si simplu esti fericit, ca ii ai! te mindresti cu sora, care cu toata copilaria , in care nu a avut cum sa stie si ce este joaca, a ajuns o buna profesoara, o cistigatoare de concursuri, a ajuns pina si la televiune cu mica lor orchestra!! si spui cu mindrie si in gura mare de tot, eu am o sora si doi frati!!!
Aveti frati, surori, cum va intelegeti? ati descoperit cindva dincolo de copilarie, ce minunat lucru este sa ai un frate sau o sora? va astept cu citeva cuvinte!
16 comentarii:
in copilarie imi fascinam fratele si sora cu povestile mele cu zana si cu "jocurile"-mici piese regizate chiar uneori pe tabla de sah cu piesele de sah din lipsa de jucarii..dar ii si chinuiam shantajandu-i ca nu le mai fac "jocul" daca nu-mi fac cine stie ce hatar si ca ii spun la zana daca nu ma asculta!imi dau seama abia acum cat de mult conteaza imaginatia in copilarie si cum faceam uz de ea, era moneda mea de trecere defapt pana la soala,in clasa a noua de liceu cand contra cost in timpul orei de utilaj tehnic povesteam "filme de groaza de la video" care erau defapt nascocirea mintzii mele si colegii si profesoara ma ascultau cu sufletul la gura..
nu stiu cat m-au iubit sau urat fratzii mei pentru acele povesti,insa eu ma intzeleg perfect cu ei pana-n ziua de azi, cu mici inadvertente datotate departarii, pe care eu incerc cat pot s-o miscorez si uneori ma trezesc ca incerc de una singura...dar asta inseamna sa fii primul nascut: tu ii ai in grija pe cei mici, nu ei petine;-)
@luminitza: ai mare dreptate mai ales cu primul nascut! mi se intimpla si mie treaba asta pina in ziua de azi, nevoia aia de ocrotire a celui mai mic! dar ma gindesc, ca e minunat, sa ai o sora cu multa fantezie, care sa iti faca copilaria palpitanta de tot. Eu nu uit nici azi povestile lui nicu, eram in stare sa il ascultam ore intregi atit noi cit si copiii de pe strada!erau niste povesti stiintifico-fantastice, din care nu lipsea o mitraliera, care aparea exact, cind era mai mare nevoie de ea.
Ha,ha!Intamplarea a facut ca eu,frecventand alta scoala,sa am cativa profesori care va cunosteau de pe vremea cand predau la scoala voastra,celebrul si rîvnitul liceu de pe strada Simon Barnutiu,care ma terorizau cu aceiasi intrebare:"esti sora cu...?Vezi sa inveti la fel de bine!"Pot spune insa ca astfel m-au ambitionat sa tin pasul cu voi si la unele materii chiar reuseam(mai putin limba romana,fiindca n-aveam timp sa citesc).
Sunt mandra ca am avut niste parinti minunati si sunt mandra ca am o sora si doi frati deosebiti din toate punctele vedere,carora le spun inca o data"LA MULTI ANI!"
Cea mai frumoasa rasturnare a intrebarii: "sunteti frate cu Nicolae?" la care eu raspundeam/raspund invariabil cu mandrie: binenteles, s-a intamplat la o intalnire de mare protocol unde presedintele Academiei Romane de atunci, prof. Eugen Simion, l-a intrebat pe fratele nostru: "Sunteti ruda cu scriitorul?" Nicu s-a simtit si el foarte mandru de mine, asa cum eu sunt mandru in egala masura de el dar si de tine, draga sister Vergi, care m-ai indrumat in adolescenta spre sport (schif, caiac) si de draga noastra sora Viorica de la care am invatat teoria muzicii, dicteu muzical melodic, armonic si polifonic, recunoasterea sunetelor si acordurilor, in preajma admiterii la conservator, adica exact atunci cand aveam cea mai mare nevoie.
@viorica: foarte bine, de ce sa iti fi mers tie mai bine??? ha, ha, rid cu intirziere. Dar recunosc ca la virsta aia era destul de neplacut, sa ti se tot povesteasca de frati perfecti, pe care tu nu ai cum sa ii ajungi, ce sa mai spun , sa ii intreci! cindva ma gindeam, ca dupa ce termina Nicu liceul, " domnesc " singura si nu ma mai intreaba nimeni! gluma secolului, ptc. el intrase la drept, ceea ce atunci era o victorie absoluta si tot ma intreabau!!!!
@mihai: ha, ha, era si cazul sa se intimple o data!!! mai tin minte, ca nicu povestea, ca a fost intrebat cindva, daca are un frate amabasador, asta dupa ce iti aparuse cartea! totusi tu ca frate mai mic ai avut numai avantaje! imi mincai ciocolata si portocalele, ca sa ma lasi singura cu lazi in camera, mai tirziu iti tricotam cu viorica pulovere de mohair, sa fi la ultima moda!!!, si desigur m-am ocupat de educatia ta sportiva si de asta ma bucur si in ziua de azi. Ca erai ce se numea un mic geniu, fotografii, filme, mici compozitii muzicale , in rest insa aratai ca o fasole , care nu se mai oprea din crescut , dar subtire de tot! canotajul era sportul ideal si l-ai practicat cu placere. Erai un pachet de muschi!!!!!
O tema minunata!
Eu am spus-o din todeauna,ce mare si frumoasa familie sinteti!V-am admirat mereu,am fost si sint mindra ca sint ruda cu voi,am amintiri de neuitat,mai ales cu tusi si unchiul pe care i-am iubit ca au fost buni cu mine.Si vad,ca familia voastra,care s-a inmultit cu copii,nepoti,nepoate e si azi la fel de minunata.Sinteti uniti si parerea mea,e ca acest lucru se datoreaza in mare parte lui tusi si unchiul,inteleptii familiei care au pus accent pe educatia voastra,si astazi,rezultatele se vad.
Am si eu frati,nepoti,nepoate si multumesc lui d-zeu ca-i am.Avem si noi o gramada de amintiri din copilarie si uneori mai ne distram rememorindu-le.Sintem in relatii bune si,noroc cu mama si tata,ca mergind la ei,ne mai intilnim si noi fratii.Sti,cu restul neamurilor, am ajuns sa ne intilnim doar la inmormintari.A fost cazul lui Todor,a lui Costi( fiul lui Gusti)la inmormintatrea lor m-am intilnit cu Nuti,Nelu,Costi,Sandu Pop si altii.E bine cit inca traim,sa nu ne ocolim unii pe altii,ca uite.....niciodata nu se stie.
@laura:este minunat sa ai o familie mare si frumoasa si a voastra e la fel de frumoasa ca si a noastra si de fapt in final la fel, ca doar de aia sintem o familie si unii si altii, si Popii si Cochinestii! e bine , ca va vedeti din cind in cind, mie tare rau imi pare, ca ne vedeam asa de rar. Si rau imi pare, ca fiind familia asa de mare, sint atitia pe care nu i-as mai recunoaste pe strada, desi ne jucam ca si copii impreuna. Departarea are si ea un cuvint de spus , plus faptul, ca avem cu totii asa de putin timp.
@laura: Cum sa facem sa gasim fotografii de familie mai vechi? Jeni sau Gusti or mai avea? Eu tot mai tin la acel proiect mai de demult si anume sa reunesc intr-un album de vreo 100 de pagini fotografiile cele mai reprezentative, pe care l-as putea edita intr-un tiraj mic (sa zicem cam 100 de exemplare), pentru toti membrii familiei.
@mihai: o idee foarte buna, sper ca gasesti cit mai multe poze. Tu ai oricum foarte multe salvate.
Nelu,eu pot sa vad tot ce are mama,ma uit sa vad ce am si eu,si,o sa-ti trimit in e-mail,daca le ai...asta este.daca nu,cistig pentru intreaga familie.O sa te tin la curent.
Si eu am avut fraţi.
Numai ca vremurile bune sunt trecute. Copilăria a fost minunată prin legăturile dintre noi. Ani de zile nu era nevoie de cuvinte ca să ne înţelegem. Ştiiam ce vroia fiecare. Şi chiar ne făcusem micile nostre tradiţii.
Una dintre cele mai plăcute a fost filmul de pe 1 ianuarie.
Dar n-a fost să supravieţuim vieţii.
Fratele cel mic este mort din 1992 (39 de ani). Ii spuneam Gili. Îmi este atât de dor acum să-i mai spun numele şi să mai aud pe cineva spunându-i numele. Nu mai are cine.
Fratele cel mare s-a reteras numai în familia lui, cu necazurile lui. Iar eu am familia mea, cu bunele şi cu relel ei.
@laura: Multumesc, abia astept un e-mail pe tema asta (poate cine stie, o fi avand chiar si Gusti cate ceva) :)
@geomarz: este cumplit sa pierzi o persoana draga tie, cu atit mai rau un frate! dar din pacate nu ai cum schimba nimic, ca timpul le vindeca pe toate e o minciuna, nu vindeca nimic!!!in schimb viata merge cu adevarat mai departe si cei ramasi merita sa traiesti din plin pt. ei! mai ales, cind ai copii! asa ca asta este cred in fiecare familie, si bune si rele dar romanul este destept si are o vorba, una peste alta!! si cind una peste alta e bine, merge totul inainte!si vorba mamei mele, Doamne fereste de mai rau!!!ca nu da omului, cit poate sa duca!!!
Fratele meu a fost si este,am impresia,invidios pe mine,deci relatia e destul de subreda si inexistenta.
@mamica de sebastian: asta nu este frumos! invidia e un lucru urit, cu atit mai mult intr-o familie! e normal ca fratii sa se deszvolte in mod diferit, unii ajung bine de tot, vestiti, altii mai putin. Eu una sint mindra de fratii mei !
Trimiteți un comentariu