Eu merg foarte rar cu trenul, mai precis doar in Romania. Poate si de aia ma preocupa de citeva zile subiectul, adica niciunde in lume nu cred ca este in tren ca si in Romania. Se leaga cele mai rapide prietenii cu oameni, pe care nu ai sa ii mai revezi niciodata dar despre care afli in citeva minute mai toata viata lor. In tren se arata poze de familie, se povestesc lucruri vesele, lucruri triste, se face politica, se discuta despre carti, arta dar si despre saracie si ce s-ar mai putea face. Mai nou se telefoneaza, nu cred ca exista calator fara handy si de cind merg o data pe an cu trenul de la Bucuresti la Cluj , am tot mai des convingerea ca telefonatul nu costa nimic, se vorbeste fara pauza! cred ca niciunde nu se maninca mai pofta ca si in tren , mai ales , daca ai o insotitoare ca Viorica, care se pregateste , de parca am face ocolul lumii in citeva ore! in tren e vesel si ce ma bucura mai nou, ma simt in siguranta! am totusi o intrebare, de ce isi deschide omul asa inima in tren, cum nu cred ca o face altundeva? de unde nevoia asta de comunicare? aveti un raspuns? PS am adaugat o poza cu gara din Düsseldorf si un tren oarecare.
8 comentarii:
Mie îmi place sa calatoresc cu trenul,mai ales pe distante lungi si fiindca niciodata nu ma plictisesc,nici nu stiu când trece timpul.Nu stiu altii de ce simt nevoia sa converseze cu vecinii de compartiment,dar eu întotdeauna deschid discutia cu câte cineva fiindca vreau sa stiu care pâna unde calatoreste,ca sa stiu daca voi ramâne singura în compartimet sau nu,pâna ajung la destinatie.De la aceasta simpla întrebare,se leaga conversatii între toti vecinii,pe te miri ce teme,de ajunge omul sa spuna si ce a mâncat la micul dejun cu o zi înainte chiar.Asa suntem noi românii,foarte comunicativi si câteodata ne prinde bine.Nu sunt însa adepta confesiunilor si a discutiilor despre viata personala.Ce nu-mi place sa fac în tren,e sa citesc,desi mai întotdeauna am ceva de citit la mine,luat asa,"ca sa fie".Daca am o companie "de încredere",mai trag câte un pui de somn,iar când nu dorm,manânc de câte ori îmi aduc aminte.Din pacate,asa fac si acasa.Cred ca cea mai mare pedeapsa a mea ar fi sa tin cura de slabire,desi ar cam fi cazul...
@viorica: cum tu esti bodygard-ul meu la drumurile la cluj, profit prima ca iti place sa mergi cu trenul. Ma gindesc si eu ca oamenii sint de fapt ingroziti de cit de lunga e calatoria, de gindul, ca nu au cum face ca timpul sa zboare mai repede, asa ca incep sa povesteasca, de ma si mir ca unii nu uita sa coboare! Cred ca cel mai mare motiv , pt. care oamenii isi deschid sufletul in tren este, ca sint siguri ca nu se mai revad niciodata. Cea mai comica conversatie a mea in tren a fost cindva , cind intorcindu-ma de la timisoara la radauti , m-a intrebat o d-ra, daca il stiu pe dr. V. din radauti! adica pe mircea, asa ca am raspuns senina, il stiu asa cum se stie lumea intr-un oras mic. Si sperind ca aflu te miri ce , am intrebat asa...fara interes, da ce e cu el? la care d-ra, nimic, bun baiat!!!nu am mai putut spune ca sint sotia lui dar m-am stricat de ris in interiorul fiintei mele!!
am facut mii de km cu trenul.pt fiul era era o bucurie !!trenul e un mijloc de transport comod mai nou in romania!!!!
Ca sa fie intamplarea si mai de "necrezut", cu foarte multi ani in urma am intalnit o domnisoara in tren, cu care am vorbit verzi si uscate pana la Timisoara, apoi am revazut-o, cum altfel decat absolut din intamplare, la Otelu Rosu, la un festival de film si din vorba in vorba, tot de ... dr. V. de la Cluj m-a intrebat :)) . Hahaha! E absolut reala povestea, ce parere ai?
@floridecimp: trenul ramine un mijloc de transport comod, pe mine ma bucura, ca a ajuns si sigur. Adica imediat dupa revolutie mi-a fost pur si simplu frica sa mai urc intr-un tren, las la o parte ca era murdar, cu fotolii rupte dar du-te, vino ala de cersetori te facea sa nu ai curaj nici sa iesi din compartiment. Ca sa nu mai spun ca prin anii 90 am fost la cluj cu vagon de dormit si asternutul era neschimbat si rupt!copiii sint insa grozavi, eu tin minte ca aveam la timisoara printre primele masini dar fiul meu era fericit, cind il lua un vecin cu motocicleta si ar fi schimbat oricind masina noastra cu o motocicleta!
@mihai: stiam povestea dar o uitasem! asa ca am ris din nou la gindul ca lumea e de fapt foarte mica. Se pare ca d-l dr. V .era tare cunoscut, de la timisoara la radauti, de la otelul rosu la resita, cine nu il cunostea, daca...era o d-ra cu fusta scurta si zimbet cuceritor???cred ca asta i-a lipsit cel mai mult la sosirea aici!
Imi place tare mult sa calatorec cu trenul si in copilarie si adolescenta am facut-o des.Acum pot spune ca, din 1990 nu am mai fost cu trenul.Aunci am calatorit prima oara in occident,in Germania si am vazut toate diferentele...!
Cit despre discutiile ce se nasc intre pasageri,dat fiind faptul ca esti nevoit sa stai fata-n fata intr-un compartiment,ele sint inerente,e suficient sa dea unul tonul si,in functie de distanta,daca esti mai vorbaret ajungi sa-ti povestesti intreaga viata.
@laura: chiar asa, ai dreptate,ma gindesc ca in tren pe o suprafata asa de mica esti mai apropiat ca oriunde de cel linga care stai! si inevitabil incepi o discutie, dupa ce o recapitulezi, te mai umfla risul! tin minte ca o data in drum spre radauti vecina de cusheta si-a deschis geamantanul, sa imi arate ce lucruri frumoase are cu ea!!!eu mi-am dorit cindva foarte mult sa merg cu trenul, ii invidiam pe fratii mei ca nu faceau facultatea in timisoara si ii luam de la gara in vacante. Dupa ce m-am mutat la radauti si am facut naveta lunara timisoara-radauti, nu am mai putut nici macar sa aud cuvintul tren!
Trimiteți un comentariu