pasiunea mea de a citi a pornit in copilaria mea de la o carte veche, ingalbenita de vreme dar pe care cindva o stiam pe de rost! "Basmele romanilor" de Petre Ispirescu. ( de unde si titlul ) Fascinant mi se parea si cuvintul inainte scris de Vasile Alecsandri si care se incheia cu " al d-vstra umil servitor". Pt. mintea mea de copil nu prea era de priceput, noi invataseram la scoala ca Alecsandri se tragea din o familie de boieri, cum sa fie el servitor? am inteles peste ani si m-am bucurat cu intirziere pt. Ispirescu!
Povestea de astazi este insa povestea unei flori, care parca adevereste titlul, este floarea familiei noastrea sau cum o mai numim cu totii, floarea lui tati.
Tati era un om nemaipomenit, un adevarat cavaler de scoala veche, sharmant, politicos, stia cind sa spuna o vorba buna, sa faca un compliment sau sa sarute mina unei doamne. Dar cel mai bine stia, sa daruiasca flori, cu ocazii diferite sau pur si simplu sa ma astepte la gara sau aeroport cu o floare in mina! asa si cu floarea din poveste, primita de mami de la el de mai bine de 20 de ani. Un pui din aceasta floarea a ajuns la Viorica , cind a primit prima ei locuinta, apoi pe rind la fiecare dintre noi! pina si la mine a facut un drum lung de tot, a trait ce a trait si cindva a murit. Asta vara insa Viorica nu s-a lasat descurajata, a plantat bulbul din nou si spre marea mea bucurie floarea traieste si desi acum are doar o frunza , va ajunge floarea minunata pe care o stim cu totii si care se pare ca nu va disparea niciodata! si ptc. se apropie Craciunul , am decorat-o si pe ea!
Aveti vreo carte, care v-a marcat viata, aveti vreo intimplare, care va va insoti mereu? m-as bucura sa aflu, care.
PS intr-o lume nebuna, ca cea in care traim, avem nevoie si de subiecte simple ca acesta. Va doresc o zi frumoasa!
20 de comentarii:
foarte impresionant cum te poti ocupa si de lucruri marunte care insa iti umplu sufletul.eu nu uit ficusul de la timisoara, pe care mami il stergea frunza de frunza cu bere.a ajuns si la ploiesti unde s-a facut tare mare si frumos.oare unde a ajuns?ce fain ar fii sa-l readopte cineva din familie!
Prima mea carte citita a fost in clasa a-2a,cind am primit-o cu ocazia cravatei de pionieri.Din pacate nu stiu cum se numeste si cine a scris-o.Erau niste povestiri despre un baiat,bunici,zile si prieteni,si citeam in fiecare zii cite o povestire cind veneam de la scoala si apoi nani:)
A-2-a carte care m-a impresionat a fost Jane Eyre..a lui Charlotte Brönte:)
Din pacate toate cartile mele au ramas in RO,am luat doar citeva cu povesti..pt Basse
Cartea cu basmele lui Ispirescu (daca e vorba de acelasi exemplar) nu mai contine acum nici prefata nici finalul, e o editie foarte veche, are inscrise din cand in cand cu o caligrafie frumoasa mici insemnari facute de bunicul nostru Margarit in perioada interbelica. Am citit basmele lui Ispirescu de zeci de ori in copilarie. Unora dintre cartile de atunci le datorez probabil faptul ca eu insumi am devenit scriitor. De exemplu "Marile sperante" sau "Contele de Monte Cristo", desi sunt carti pe care le-am citit pe la 12-13 ani, mi se par si azi extraordinare.
@luminitza: Ficusul, imbatranind, i-au cazut intr-o singura noapte aproape toate frunzele, erau uimiti atat mami cat si tati de acest fenomen, pentru ca dupa cum stii era o planta de apartament foarte bine ingrijita. Apoi a fost luat de dr. Vintilescu si nici el nu l-a mai tinut, pentru ca se pare ca nu dadea semne sa isi revina. Asa incat acel ficus din pacate nu mai exista :( Povestea cu floarea lui tati e dovada ca o modalitate de a se perpetua o planta draga este sa o "inmultesti", iar in cazul unui ficus cred ca ar fi trebuit sa fie pusa o frunza in apa, sa prinda radacini. Nemaiexistand frunze, asta cred ca e explicatia imposibilitatii perpetuarii lui.
luminitza: saracul ficus!! mami il iubea ca ochii din cap, il ingrijea ca pe un copil si desi ocupa o mare parte din camera la ploiesti, nu renunta la el. Cred ca l-a dat dr.-ului ei dar a murit la policlinica, nu i-a placut probabil!
@mamica de sebastian: ce frumos este, sa iti poti aduce aminte de prima carte citita, sau de orice carte , care te-a impresionat si te-a urmarit peste ani! eu cred, ca stiam Pe aripile vintului pe de rost, ii iubeam si ii uram pe eroi, ca si cum ar fi facut parte din familia mea! sa incerci sa aduci din cartile lasate in romania, eu am facut-o si tare ma bucur!
@mihai: da, e vorba de cartea aia, o vad si azi parca cit de veche era, parea un ceaslov! speram, ca e la tine, tu cel mai mare iubitor de carti dintre noi, parca imi aduc aminte si acum, cum din fiecare banut , pe care il primeai , cumparai carti! asa s-a nascut impresionanta biblioteca de la Timisoara. Apropo carti, asta am admirat la romani, mai ales de cind sintem aici. Adica , cred ca nu era casa , in care sa nu fie o biblioteca cit de mica, era cumva cartea de vizita a familiei, din pacate aici cred ca nu am mai vazut la nimeni biblioteci! ceea ce nu inseamna ca oamenii nu citesc sau nu au carti, nu stiu insa , unde le tin! nu avem nici noi , cartile stau insa intr-un dulap, ferite de praf dar si de ochii , bucurosi sa le citeasca macar titlurile!
Prima carte care mi-a placut cel mai mult in clasele primare a fost"La Medeleni",pe care si acum as reciti-o cu cea mai mare placere.Deh,facem ce facem si tot la amintirile din copilarie ne intoarcem.Oare de ce?
P.S.Multumesc ca ai postat poza cu floarea."Mama"ei,pe care am primit-o de la mami si tati(avea atunci vreo 3 ani) e la mine de 19 ani si am inca 2 pui de la ea,"frati"cu cea postata azi.Chiar ca parca vorbim despre o poveste din culegerea"Tinerete fara batranete"...
Cu saniile spre Polul Nord de Nansen Fridtjof.
@viorica: ai dreptate, si uitasem de La Medeleni. Nu cred, ca exista copil sa nu fi citit cartea, sa nu se fi indentificat cu personajele cartii. Citeam cartea si parca mirosea si la noi in bucatarie a mere coapte. Sigur ca am pozat cu drag floarea, este doar vedeta noastra si dovada, ca ce e frumos nu piere niciodata. Abia astept, sa creasca a mea, o sa o prezint cu bucurie, am sa ii si spun, sa se grabeasca cu crescutul, sa nu ma fac de ris.
@sebastian: puteam sa pun pariu, ca o asemenea carte putea sa te impresioneze. Ce poate fi mai frumos decit sa afli cite ceva despre o lume, pe care putin probabil,ca ai cum sa o vezi. Sau mai stii, cum va place voua sa umblati prin lumea mare, cine stie de unde soseste prima ilustrata!
Nu-mi amintesc prima carte pe care am citit-o,dar,cind am prins drag de citit "Legendele Olimpului" le-am citit si rascitit.Si apropos de "Contele de Monte Cristo" am citit si cartea tare de mult insa filmul(toate versiunile) asi putea sa-l vad de mii de ori.La fel si "Pasarea spin" serialul.
Draga Gina,incerc a doua oara sa scriu si eu un comentariu si sper sa reusesc!Eu am citit atatea carti in
viata mea ca nu mai stiu care a fost prima?Cand eram mici ne citea mama
povesti in fiecare seara si desi fratii mei mai mari puteau citi,ascultau si ei cu placere.In tot
cazul eu exersam cititul stand langa mama in bucatarie,unde era vesnic o
carte de bucate a Sandei Marin.Cartea e din 1954 si mama mi-a adus-o candva in Germania.Ura,
acum stiu de unde mi se trage pasiunea culinara!!!
Ura!!!Am facut pateul de ficat dupa reteta ta postata in articolul precedent si a iesit nemaipomenit de buna.Multumesc deci pentru ea si astept cu nerabdare si alte retete bune si sanatoase,care ne vor ajuta desigur pe noi,cititorii tai(si nu numai),sa descoperim secretul"Tineretii fara batranete".
@laura:Legendele Olimpului a fost una din cele mai frumoase carti citite si ideea cu ea a fost minunata! ptc. nimic nu cred ca e mai frumos ca si mitologia greaca, iar cartea e scrisa asa de usor, ca imposibil sa o lasi in mina! ce sa mai spun de Contele de Monte Cristo, am fost trista si fericita cu el, i-am urmarit toata povestea , de parca l-as fi cunoscut!
@Jeni: bine ai venit pe blog, te astept cu drag, de cite ori furi un pic de timp liber! minunata ideea de a citi in copilarie si carti de bucate, rezultatele se vad la mesele tale nemaipomenite! unde nu stii ce sa admiri, aranjamentul rafinat sau bunatatile de pe masa!cit despre cartile de povesti, cred ca au inseninat copilaria oricaui copil !
@viorica: ma bucur de reusita si mai ales de faptul, ca ai indraznit sa il faci. Poti fi sigura, ca maninci ceva proaspat, fara chimicale in el. Pofta buna, il poti face cu prima ocazie, cind vine cineva la tine !
Cartea care m-a impresionat, poate si pentru ca eram adolescenta - in liceu - este "Un om sfrasit" a lui Giovanni Papini... Dupa ce am citit-o de la biblioteca liceului, am tinut mortis sa o am, asa ca am mers prin cateva zeci de anticariate pana cand am reusit sa o gasesc. Este probabil singura carte pe care nu o dau imprumut. Nu vreau sa o pierd.
@katja: marturisesc ca nu am citit cartea, cu toata facultatea mea de cultura si odihna! asa era numita filologia pe vremea mea! dar am sa fiu bucuroasa sa o citesc, o mai ai? ma si ingrozesc, cite carti nu am citit! dar ce minunat lucru, sa iti placa o carte si sa doresti cu orice pret sa o ai! mai exista anticariate?
@katja: he, he, tocmai scriai ca nu o imprumuti! promit ca o citesc sub ochii tai, cindva cind veniti la noi!
"Cartea de la San Michele" de Axel Munthe, mi s-a parut si mi se pare o carte perfecta, fara cusur.
@genius:da, este una din putinele carti, pe care as putea sa le recitesc in orice clipa, plus ca este genul de carte, care daca ti-a picat in mina, nu ii mai dai drumul, pina nu o termini! imi pare asa de bine, ca mi-ai reamintit de ea, cred, ca ar trebui sa imi fac o lista de carti, pe care as dori sa le am. S-a mai reeditat in ultimii ani?
Trimiteți un comentariu