cind am ajuns acum 20 de ani aici, am fost foarte saraci, mai saraci decit am fi putut noi sa ne inchipuim vreodata! (ptc. oricit de greu ar fi fost pe vremea aia in Romania, doctorii nu o duceau rau, o spun asta cu riscul sa imi ridic in cap toata doctorimea!!!) Lucru de altfel normal pt. un inceput, ceea ce insa nu ne facea viata mai usoara! Mircea facea curs de limba, eu nu lucram decit onorific la Caritas, Raducu era inca student. Ne descurcam cumva si ne intarea gindul, ca intr-o zi ni se vor implini toate visele dar ce lung era drumul ! cel mai greu a fost insa primul nostru Craciun. Locuiam intr-un hotel intr-o statiune, la marginea careia se afla o padure. Ei bine, padurea asta urma sa ne salveze, ptc. bani de un brad, cit ar fi fost el de mic nu aveam. Asa ca nu am stat mult pe ginduri, am mers in padure, am furat o crenguta de brad, cumparasem la un mic magazin de lucruri de doi bani citeva podoabe, cine era ca noi!! nici macar gindul la brazii uriasi de acasa, adusi de fiecare data cu un tractor, ca prea erau mari, nu ne mai strica bucuria. Si totusi pe undeva inima raminea strinsa si trista. Asta era si gata! in seara de Craciun ne-am asezat si noi linga crenguta fara daruri si ne aminteam , cum era Craciunul de alta data. Cind deodata bate cineva la usa, ne uitam mirati unul la altul, cine putea sa fie ? deschidem cu speranta de copil, o fi chiar Mos Craciun si cind colo chiar asta se petrecea. In usa statea Claudia, o profesoara pe care am cunoscut-o la biserica, si in brate ce avea? un brad micut , impodobit asa de frumos, ca imi parea ca visez! apucasem sa ii spun, ce trista eram, poate si unde Raducu nu putuse sa vina acasa decit dupa Craciun, si banuind ea, ca nu avem cum avea macar un brad, s-a gindit sa ne faca ea bucuria asta! bradul acela nu l-am uitat niciodata, povestea o povestesc cu drag in fiecare seara de Craciun! danke Claudia, miine e ziua ta , tu nu stii romaneste, asa ca nu ai sa citesti rindurile astea niciodata. Dar ai sa simti ca in fiecare an gindurile mele cele mai bune ! pt. un gind bun nu trebuie sa cunosti nicio limba, e destul un pic de suflet!
Aveti si voi o poveste frumoasa de Craciun? ceva, ce va aduceti aminte cu drag in fiecare seara de Craciun? mi-ar placea sa o citesc!
15 comentarii:
Ultimul Craciun petrecut cu mama
Eu imi amintesc cu deosebita placere si bucurie,de "ritualul" pregatirii bradului in ajunul Craciunului,cand in copilaria noastra despre care ai amintit intr-un articol,noi toti fratii,desi cu varste diferite,eram tratati ca niste copii care mai cred in Mos Craciun si trimisi de acasa la vecini sau la rude,pana cand"in secret",Tati impodobea bradul",pentru ca intorsi spre seara acasa,sa gasim bradul adus "chiar" de catre Mos Craciun",brad inalt cat camera,plin de podoabe stralucitoare,saloane(asa se numeau bomboanele fondant invelite in staniol),cu cadouri minunate si masa plina cu fel de fel de bunatati,pregatite cu pricepere si dragoste multa de catre Mami,masa la care ne asezam cu totii dupa ce colindam frumos bradului.Nicicand sarmalele nu erau mai bune,carnatzii mai gustosi,prajiturile mai bune sau veselia mai mare!
Povesti si povestioare de craciun am in minte de cind eram mica.Fiecare in felul ei imi trezesc amintiri mai mult sau mai putin frumoase....!
Din copilarie,mi-aduc aminte de serile de ajun cind ai mei ne lua la colindat pe la rude.Cel mai comic si de pomina era unchiul Todor!
Pe vremea cand ascultam seara de seara radio Europa Libera (mai ales pentru emisiunile cultural-politice gen "Teze si antiteze de la Paris" cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca), in ajun de Craciun se povestea, an de an, aceeasi istorioara impresionanta a unei familii sarace, in care femeia si-a vandut parul cel lung pentru a-i cumpara sotului ei o curea de ceas, iar barbatul si-a vandut ceasul pentru a-i darui sotiei sale piepteni pentru impodobirea frumosului ei par (desigur, fara sa stie unul de celalalt) :)
@mamica de sebastian: a fost cu siguranta cel mai frumos Craciun! la ultimul Craciun cu mami am refuzat deocamdata sa ma gindesc, o sa vina si ziua aia, acum sufleteste e imposibil. Dar acele Craciunuri exista in sufletul nostru pe viata!
@viorica:acele Craciunuri ramin de neuitat si nu o data ma intrebam cum reusea tati sa faca rost de bradul cel mai mare in niste vremuri, in care in primul rind oficial Craciunul era interzis. Pt.mami si tati seara aia era cu adevarat sfinta si ca un adevarat Mos Craciun reuseau sa ne faca atitea bucurii. Si cu o intirziere de multi ani recunosc ca eram principala vinovata , cind cindva la impartirea saloanelor foarte multe din ele mai aveau doar hirtia, ce e drept frumos aranjata de mine! ptc. furam saloanele si aranjam hirtia ca fiind originala.Sint sigura si astazi ca mami si tati observau dar se faceau ca nu vad, in speranta ca pina dupa Boboteaza nu o sa reusesc sa jefuiesc tot bradul!
@laura: familia din partea lui mami era formidabila , toti erau foarte talentati si buni cintareti, o placere sa vina la colindat. Aveau si foarte mult umor, mai ales unchiul Todor si unchiul Florian, noi copiii eram tare bucurosi cind veneau pe la noi. Din pacate intre noi copiii era mult prea mare diferenta de virsta, ca sa fi putut sa facem si ceva impreuna cu verii nostri. Pacat ca nu ne colindam acum, am avea atitea de povestit. Cred ca de aia s-a inventat blogul!!
@mihai: ce poveste frumoasa, nu am auzit-o niciodata. Ceva mai trist nu exista, eu ca o persoana foarte realista, as fi spus, nu e nimic, parul creste , in citiva ani putea purta podoaba aia, cit despre ceas, Mos Craciun i-a adus precis un alt ceas cindva. Asta ca sa fac din o poveste trista una frumoasa, cum am facut dupa ce i-am citit lui raducu prima data povestea cu puiul lui Bratescu-Voinesti. A incetat sa plinga abia, cind i-am povestit ca puiul a fost gasit de un copil, ce coincidenta, Raducu, tinut in casa , pina i-a revenit puiului familia din tarile calde.
intr-un an la mine a fost mai rau:am gasit pe jos o bucatzica de puzzle in forma de brad (normal ca sa se imbine cu celelalte bucatzele de puzzle avea un fel de ramificatzii).vorbim de un carton de cca 2 cm, da ?avea culoarea verde.ei bine, da , ala a fost bradutzul meu in iarna aia!iar de acel revelion, cand totzi deschideau shampanii , spre ora doispe noaptea, eu traversam un pod peste o cale ferata dintr-un banilieue parizian, intorcandu-ma singura , infigurata si infricoshata in cartierul marginash de negri, de la servici.eram chelneritza in barul local.in plus,mana imi sangera ca ma taiasem intr-o scrumiera!dar vorbim de lucruri vesele, da?vine craciunul cu bradust frumos anul asta!
Eu dupa ce a murit mama am mai refuzat sa impodobesc bradul..pina s-a nascut BAsse
@luminita: tocmai aceste timpuri grele de la inceput fac parca mai frumoase si stralucitoare sarbatorile de acum! ptc. la tot ce simti se adauga si sentimentul acela de victorie, am reusit! este exact sentimentul avut azi la Düsseldorf la cumparaturi, si mai tirziu la cumparat de podoabe de brad. Adica podoabe avem destule dar ne-a venit ideea sa facem in fiecare an alta culoare si anul asta ar fi totul in argintiu. Si am cumparat ca doi copii tot ce am vazut si ne-a placut ,fara sa ne gindim,avem cu ce plati? asa ca un Craciun ca in basme va dorim, unde este un copil mic se simte cu adevarat ca o mare sarbatoare.
@mamica de sebastian: greseala asta nu am facut-o, viorica a si facut traditionalul brad la mami in camera, a si lasat primii copii sa colinde in camera, ca si cum mami ar fi pe undeva alaturi si se bucura ca in fiecare an de Craciun. Acum aveti copilul, ce poate fi mai frumos decit in copil fericit, ca a venit Mos Craciun? te rog sa imi trimiti adresa ta de blog, am ratacit-o.
@vergi adresea mea de blogg o vrei?
daca da uite-o
http://povestidintaranordului.blogspot.com/
Daca nu,scuze de deranj:)
Am doua feluri de amintiri legate de Craciun: cele de la Mami si Tati de acasa, unde, in fiecare an Mami suferea de-adevarat si ii curgeau lacrimile pe obraz cand ajungeam cu totii la pasajul cu "Patruzecide mii de prunci au fost omarati atunci", iar Tati radea pe infundate, in timp ce noi asteptam cu emotie sa inceapa partidele de Yams si de Roma pe bani, si amintirile de la noi de acasa, cand de Sarbatori dormeam toti cinci in aceeasi camera, langa fotoliul meu pat straluceau globuri mari, papusele si saloane colorate, mirosea a creioane colorate noi, a jucaririi chinezesti superbe, a banane verzi si a ciocolata de casa. Imi doresc din suflet ca toti copiii din lume sa simta bcuria Craciunului cum am simtit-o eu ani si ani de-a randul.
Nu o sa uit niciodata primele cadouri de la voi (sa fi fost 1990?), saci mari cu haine frumos colorate, dulciuri multe, banuti de caramea, rechizite de care nu auzise puiul de roman in viata lui si sentimentul ca traim in alta lume.
@medeea:mami era cu adevarat inegalabila, nu exista Craciun sa nu ii tremure glasul , cind ajungea la povestea pruncilor ucisi, cit despre tati el nu isi pierdea umorul in nicio situatie, si chiar pe infundate ridea si cu speranta, ca se termina povestea si incepe petrecerea ! e fenomamenal , cum fiecare dintre noi ne gindim la Craciunul copilariei si la voi chiar frumos era, ca erati o familie mare! un Craciun il stiu si eu, tocmai venisera Mihai si Lucia din RDG si cumparasera cu pretul hainelor de pe ei niste daruri minunate si o faianta din plastic pt. bucatarie, care imbraca asa de elegant bucataria , de nu iti venea sa crezi, ca exista si asa ceva! ma bucur, ca nu ne uitati si pe noi, drumurile alea atunci la inceput erau foarte grele, era iarna adevarata dar pt. nimic in lume nu renuntam la ele. Cel mai groaznic a fost cindva, cind s-au stricat frinele la masina lui mihai si am avut inconstienta cu tati in frunte sa facem drumul doar cu frina de mina buna, pe un lunecus, ca tremur si acum!!in brasov punea mihai frina la o distanta buna de semafor , si azi cred ca fara un Inger pazitor, care ne insotea , nu reuseam sa ajungem intregi acasa.
Poveste de Craciun cu pisici
Rezumat: pierdut pisica in ajun de Craciun, scapat din brate in fata blocului, intrat in subsol, nu mai vrut sa iasa. Plans toata noaptea!!! Mosu ignorat total, cautat pisica toata noaptea.... A doua zi dimineatza a iesit tata afara si a strigat pisica, pisica iesit, adus pisica in casa in dimineatza de Craciun! Fericire maxima, Mos Craciun exista!
Îmi aduc aminte cu nostalgie de Crăciunul petrecut în familie când eram foarte mic și Mihai se deghiza în Moș Crăciun și suna la ușă iar nouă ne era frică de el. Ce vremuri frumoase...
@genius: frumoasa poveste, ma gindesc ca nu exista mai mare drama pt. un copil, decit sa piarda un animal si inca in seara de Craciun! eu imi aduc aminte apropo de pisica, ca eram cam de vreo 5 ani, cind mami si tati ne-au facut la comanda niste carucioare de papusi, nu se gaseau jucarii pe vremea aia, cred ca au costat o avere , asa ca nu le-au mai ramas bani de papusi! a doua zi am iesit cu viorica la plimbare cu carucioarele goale, si am prins o pisica, pe care am bagat-o in carucior cu gind sa o plimb.Ti-ai gasit, eu puneam pisica, ea sarea, pina am obosit si plingind am intrat in casa! mie nu imi plac pisicile, au niste ochi ingrozitori, cred insa ca de atunci mi se trage!
@sebastian: se pare ca am dreptate, cele mai frumoase amintiri ramin tot cele din copilarie, niciun om adult nu poate savura Craciunul ca un copil, care chiar crede, ca Mos Craciun exista. La Timisoara era frumos si ca la un moment dat apareau colindatorii, fratii lui mami , care cintau unul mai frumos ca altul, ce sa mai zic de Jeni, ca ea deja era cumva consacrata la ei in fabrica, si se incingea cite o petrecere pe cinste. Trist a fost , cind noi copiii ne-am luat zborul dar veneau la bradul lui Raducu si cind ati aparut voi, cum reuseau, fuga la Ploiesti de Craciun! si dupa aia veneau la noi si sa vezi raport complet , ce frumos a fost cu voi! ca in cartile de povesti, parinti, copii,nepoti, bunici si Mos Craciun!si fiecare redevenea de fapt copil.Eu cred ca de cind eram mici , avem cu totii noi fratii cultul serii de Craciun. Cu un brad frumos si casa plina. Macar cei care am ramas sa fim impreuna cu gindul doar la cei dragi disparuti!
Trimiteți un comentariu