duminică, ianuarie 23, 2011

Daruri...






Stiu, titlul o sa vi se para ciudat, abia au trecut sarbatorile si eu vorbesc de daruri! mi-au picat insa azi dimineata sub ochi citeva obiecte dragi mie si mi-am adus aminte , cind si cum le-am primit! si asa mi-a venit vechiul gind, e asa de frumos dar asa de greu sa faci daruri. Important ramine ca darul sa fie facut din tot sufletul, cu toata dragostea si va ramine in mod precis un dar pe viata! si asa au aparut la mine in dormitor citeva obiecte de neinlocuit. Papusa aia mare mi-au cumparat-o mami si tati la primul lor drum aici, tocmai ptc.stiau cel mai bine ce mult iubesc eu inca papusile! statueta a adus-o tati, mai ales dupa ce a disparut a devenit cel mai drag obiect mie, leutzul e adus de Mihai, ma induioseaza de cite ori il vad, ingerasul de pe perete e de la Viorica. Si deasupra patului meu troneaza cele doua papusele primite de la mami cu putin inainte sa plece dintre noi. Darurile pot fi si foarte originale, cel mai original de pina acum ramine cel de la asistentele noastre, un roman, in traducere " Ingerii nu se saruta, povestea lui Gina si Mircea"! am crezut ca nu vad bine dar ...ce nu face azi internetul? e un roman de dragoste , in care la comanda se schimba numele, locul de actiune, formidabil!!!care e cel mai frumos dar primit de voi???

8 comentarii:

Mihai spunea...

Toate darurile aratate de tine sunt impresionante, dar ideea cu romanul in care s-au schimbat numele originale in numele vostru (Gina si Mircea - mi se pare absolut geniala! :)

vergi spunea...

@mihai: ideea e cu adevarat geniala si ma gindesc ca aduce foarte multi bani!romanul ca atare e de doi bani, o poveste aiurea de dragoste, petrecuta intre temeschburg si un oras in cer klausenburg dar faptul ca citesti o carte , in care eroii se numesc ca tine, apar prietenii ta in el , e formidabil! nu stiam de ce inainte de Craciun fetele ne tot intrebau amanunte din viata noastra, gen cum ma alinta mircea, cum se numesc prietenii nostri, dar ce nu ne intrebau! ca sa nu spun ca mircea a spus intr-o doara ca eu ma numeam cindva tzontzorel!!!!, ce e drept asa imi spunea! si apare in carte , ja liebe Tzontzorel!!!!

Cornelia spunea...

Draga Tzontzorel,cred ca de acum inainte o sa te cam numeasca unele persoane, "asa cum sunt eu" Tzontzorel.Este foarte amuzant numele.
Si eu am casa plina de amintiri de la mamica. Peste tot am cite ceva si ma pot lauda cu ele ca sunt de la mama mea. Multi straini se mira ca in Romania avem lucruri asa de interesante si nu pot sa creada ca sint din Romania.
Va doresc o saptamina usoara si pe curind, Cornelia.

vergi spunea...

@cornelia: cine nu crede, sa faca un drum in romania si o sa vada ce minunate lucruri exista acolo. Darurile de la parinti dobindesc in ani foarte mare valoare, o simt acum pe pielea mea, de aia le-am primit la vremea respectiva cu atita dragoste! mda, cu tzontzorelul e o treaba, pe mine m-a distrat, cind a aparut in carte scris Zonzorel!!!o fetita in romania chiar a crezut ca asa ma cheama ,cind l-a auzit pe mircea dar a incurcat un pic numele si imi spunea tanti tzontzorica!!! pina i-am spus eu ca ...i-oi tzontzori vreo doua, dupa care am ramas doar gina!!

Viorica spunea...

Cel mai de pretz dar,care sta la loc de cinste în casa mea este un "arbore"(stilizat) primit de la tine,pe ramurile caruia sunt prinse mici fotografii ale membrior familiei noastre dragi.
P.S.Abia astept sa citesc romanul al carui protagonisti sunteti tu cu Mircea!In original,deci "auf deutsch"!

vergi spunea...

@viorica: ma bucur ca ti-a placut darul si de cite ori il vad imi aduc aminte de mami , cit de repede mi-a dat fotografii de la toti membrii familiei. Dupa ce a vazut ca le-am taiat, a spus foarte dezamagita dar asa strengareste, sa fi stiut ca le tai, nu ti le dadeam!!!!roamnule foarte usor de citit, se potriveste oricui. Pe mine ma distreaza printre altele ca in carte nürenberg e linga klausenburg ( cluj )iar mircea are frumosul nume de mircea schmidt!!!ramine doar real ca in carte vorbesc zilnic cu prietena mea luli, ceea ce chiar asa e si in viata de zi de zi!

floridecamp spunea...

draga vergi ,din pacate am fost bolnavioara si nu am mai avut puterea sa citesc ce ai mai postat ,dar acum am revenit la viata si am inceput sa iti rasfoiesc cu drag blogul.
despre daruri...pastrez si acum felicitarile fiului meu .imi punea saptamanal cat timp a fost in clasele primare felicitari in cutia postale cu tot felul de mesaje nastrusnice(imi amintesc ca intr-o dimineata nu gaseam nicicum sacosa cu caietele elevilor mei si ghici ce gasesc in posta la pranz?o felicitare cu o pantera dezmembrata care striga disperata ''sunt imprastiata''.
sa nu razi, dar am de la sotul meu drag bratari din plastic erau tare la moda in anii 80 . le adoram !!erau printre singurele accesorii care ne dadeau culoare si imi tot cumpara cum aparea un model nou.
lantisorul cu cruciulita primit de la parinti mei dragi.
ador iconitele iar atunci cand le primesc ma bucur de mor....
multe lucruri primite de la copii facute de manuta lor . eu zic ca sunt o norocoasa la primit daruri si le multumesc celor care se gandesc la mine.

vergi spunea...

@floridecimp: imi pare tare rau ca ai fost bolnava, sper ca esti sanatoasa ! ideea cu felicitarile o gasesc nemaipomenita, m-ai facut sa imi aduc aminte, cum ani de zile din fiecare concediu imi trimiteam o vedere!!! si ma bucuram la primirea ei, de parca o trimisese cine stie, cine! ma bucur ca ai atitea comori, eu asa le numesc!si chiar comori sint si dobindesc asa o mare importanta, cind vin mai ales de la parintii , care nu mai sint!!!