cindva pe vremea gradinitei a venit fiul meu acasa foarte mindru, ca invatase un cintec nou. Era legat de familie si se cinta cumva pe degete, adica mina intinsa bine si pe rind incepind cu degetul cel mare, apoi pe rind celelalte degete, incepea textul, " acesta e tatal, bun si serios/aceasta e mama, exemplu frumos/ fratele cel mare merge la scoala/ sora cea mica cu papusa-n poala/", dupa care stringea pumnisorul si incheia " aceasta formeaza familia intreaga". Cu gindul la acest cintecel m-am trezit azi dimineata cu intrebarea, oare cum ne vad copiii nostri? e o diferenta fata de cum ne vedeam noi parintii? exista doua categorii de parinti? normalos , ca mine de ex. si vestiti, ca Mihai? in ce ma priveste raspunsul e simplu, eu mi-am vazut parintii cu multa admiratie si incredere, pt. mine erau cei mai frumosi, destepti si descurcareti parinti din lume, imi era cumva mila de colegi, ca...nu aveau parinti ca ai mei!!!cum ma vedea copilul meu , mic fiind? cred ca la fel si in mod precis cu convingerea,( la mica diferenta de 19 ani dintre noi ) mama ca a mea mai rar ,cool, daca ar fi existat atunci cuvintul !in ani insa am constatat ca exista la copii doua faze, cind sint mici admiratie totala, cind cresc , apare critica. Uneori pe buna dreptate! cum e invers? simplu, pt. parinti copiii vor ramine mereu cei mai frumosi, cei mai destepti, fara seaman in lume!! si sint sigura ca nici unii si nici altii nu si-ar fi dorit o alta familie!
10 comentarii:
Greu de raspuns într-un singur comentariu la atât de multe întrebari cuprinse într-un singur articol,asa ca am sa-ti raspund doar la întrebarea legata de relatia copil-parinte:de când ma stiu,am fost mândra de parintii nostri,care ne-au fost model în viata,din toate punctele de vedere.Ei ne-au fost parinti si educatori,ne-au crescut în spiritul cultului "familiei",uniti ca degetele mâinii,exact ca-n poezia pe care ai amintit-o.Eu cred ca educatia,"cei 7 ani de-acasa",îsi pun amprenta pe relatia copil-parinte,pe parcursul întregii vieti si mai cred în vorba care spune asa:"cum îti cresti copilul,asa îl ai".
P.S.Intrebare:poza postata,cu Raducu si Nelu,anticipeaza publicarea pe blog a unui articol intitulat "cum ne vad nepotii"?Din câte stiu eu,poza e facuta pe vremea când Nelu a filmat scurt metrajul "Când oamenii se joaca"(premiat cu "Marele premiu" la Hiroshima),film în care Raducu a fost personajul principal.La întrebarea "oare cum îl vedea Raducu pe Nelu la vremea aceea?"pot raspunde cu certitudine ca îl privea cu aceiasi admiratie bine meritata ca si acuma.
@viorica: adevarul e ca cel mai important lucru pt.viata de mai tirziu este, ce ai vazut in casa parinteasca. Cum ti-ai vazut tu parintii probabil o sa stii sa transmiti mai departe propriilor copii si culegi...ce ai seamanat! poza cu nelu am pus-o intentionat, raducu seamana asa de bine cu nelu mic, ca nu mi-a venit nici mie sa cred, raducu avind de fapt cu totul alte trasaturi. Dar amindoi au asa niste fetze, de parca chiar s-ar intreba si ei ca mine si s-ar pregati de un raspuns!!!
Tati e pentru mine acel model de barbat unic, de neegalat, puternic, elegant, discret, generos, cu farmec, cu umor, cu care ma mandream si ma mandresc cat timp voi trai. Mami este modelul femeii devotate familiei, cinstite, oneste, credincioase, muncitoare, gospodine, ordonate, elegante, cochete, cu o vointa si o personalitate puternice, cu o memorie extraordinara si un cult al detaliului amintirilor, cu auz perfect muzical si in general extrem de muzicala si iubitoare de arta si de frumos. Sunt fericit ca am avut astfel de parinti. La randul lor, erau mandri de noi, copiii lor, care fiecare in felul lui, s-a realizat. Mai mult chiar, incercam sa descoperim menirea noastra superioara si, dupa puteri, sa facem fata presiunii ei continue. Pentru ca absolut fiecare om de pe planeta asta are o misiune de indeplinit. Numai ca nu fiecare om stie acest lucru. Dar, fie ca stie, fie ca nu, misiunea lui are un rost in marele mecanism universal. Daca nu as fi avut astfel de parinti, n-as fi avut sufletul atat de plin, de bogat. Datorita lor, am inceput sa-mi dau seama care e rostul meu. P.S. Fotografia lui Radu contine atat de multe asemanari cu cochinestii, cat aproape ca uitasem. Si chiar si asta are un rost! :)
@mihai: ar fi minunat ca toti copiii din lume sa isi iubeasca si sa isi respecte parintii , asa cum am facut-o si o facem noi si ar fi pe lume doar parinti fericiti!! din fericire parintii sint ceva deosebit, te iubesc neconditionat , te inteleg, iti iarta orice si ramii toata viata, chiar daca ajungi un adult, un copil pt. ei!!! eu nu o pot uita pe mami, cum ma numea , cind mergeam acasa, fetita mea!! si chiar fetita ma simteam in momentele acelea!
ii multumesc lui dzeu in fiecare seara ptca e asa de bun cu mine -mi-a daruit o familie minunata cu niste parinti extraordinari.mama - un exemplu de inteligenta si intelepciune.mama- cea care m-a facut sa iubesc lectura ,sa respect pe cei din jur ,sa nu fac diferente de nici un fel,sa apreciez frumosul.tata-cel care ne-a alintat,ne-a invatat sa il iubim pe dzeu si ce e la fel de important sa nu uiti niciodata de unde pleci.
imi amintesc ca eram in cls a8a si l-am intrebat pe tata cum de nu l-am vazut in stare de ebrietate.s-a uitat mirat la mine si mi-a zis ''cu 4 fete in casa ?dne ce rusine!!!
ne-au invatat sa respectam munca.mergeam vara la cules de cirese si eram platiti.eram asa de fericiti.nu era mare lucru dar erau castigati de noi.
de sarbatori faceau tot felul de scamatorii financiare sa ne fie bine.acum toti suntem mari.sunt mandri de noi si de nepoti.dar ma doare sufletul ca s-au imbolnavit.nu e drept .acum cand pot sa se odihneasca nu au sanatate.
asa sunt parintii mei -de neinlocuit.sunt mama si tata.sunt familia mea.ii iubesc multttttt pana la cer si mai sus .asa spuneam cand eram mica.
parintii sunt averea cea mai de pret!!!!!
@floridecimp: frumoase vorbe, cred ca este ce simtim fiecare din noi vizavi de parinti, ptc. fiecare am avut niste parinti minunati! eu nu zic ca nu am fost sau nu sint o mama buna dar era si normal la vremurile traite de noi, la situatia noastra materiala, asa ca prea mare efort nu a trebuit ca sa ii implinim copilului nostru orice dorinta! dar nu o sa fim niciodata ca parintii de alta data, mai ales mamele , parca erau toate vrajitoare, din nimic faceau minuni!ma intreb si astazi cum au reusit parintii mei sa faca sa fim cu totii , ceea ce am ajuns astazi, fara sa simtim niciodata, ce insemna o familie cu patru copii, cite griji, cite nopti nedormite. Noi insa nu vedeam decit niste fetze multumite, mindre de noi! Din pacate parintii se imbolnavesc si tot din pacate cindva pleaca din rindul nostru, e cumplit dar asa e viata. Amintirile insa nu ni le poate lua nimeni!imi aduc aminte, cum cu ani in urma florin piersic la un spectacol aici m-a intrebat, daca ne poate recita ceva. Nu puteam spune nu, era in plin spectacol si gestul era minunat, totusi pina a recitat m-am gindit tot timpul, Doamne nu lasa sa recite zguduitoarea poezie a lui Paunescu. Cind a terminat, desi imi plingea sufletul, i-am multumit , ma facuse cumva sa inteleg, care e rostul vietii!!
Atit pot spune acum:intr-un e-mail trimis de fiica-mea de niste sarbatori,nu mai stiu care,zicea ca,daca ar fi sa-si aleaga vreodata parintii tot pe noi ne-ar alege.Asta spune totul!
Iar eu spun acum ca mama si fiica ca a mea nu exista!Sint fiintele pe care le iubesc cel mai mult din toata inima!
@laura: ce frumos ai spus-o, mi-a mers direct la suflet!mare lucru sa ai copil asa de bun! m-ai facut sa imi aduc aminte, cum in liceu fiind si avind tot felul de colege cu parinti foare importanti, m-a intrebat mami, daca mi-ar fi placut sa am si eu alti parinti! intrebarea m-a ingrozit, niciodata am spus, sinteti cei mai buni parinti din lume!!!si asta au ramas pina in ziua de azi, chiar daca nu mai sint printre noi!
Thanks, dude! That explains it.
I want to make some contribute to www.blogger.com
Trimiteți un comentariu