traim intr-o lume nebuna de tot, sintem cumva loviti de un Alzheimer universal, uitam, uitam, uitam! uitam sa mai scriem, uitam drumul la posta sa mai trimitem cite o felicitare... si pleaca in loc de ele SMS-uri, E-Mail-uri, batute uneori pe tastaturi fara toate literele, reci ca ghiata dar avem sufletul impacat, am facut-o si pe asta!
Si cel mai rau imi pare , ca uitam cuvintul ACASA! tati avea o vorba si o spunea cu mindrie, eu de pamint sint din Sinesti...De unde mai sintem noi de pamint? cind eram mica aveam o viziune, o casa mare cu cinci nivele si la fiecare nivel locuia un membru de familie, la parter parintii, apoi noi fratii. A ramas un vis frumos, viata ne-a imprastiat pe toti. Eu spun ca tati, de pamint sint din Sinesti si pe unde m-a aruncat viata mai tirziu nu mi-a luat asta!
In 20 de ani, de cind am plecat de acasa mie nu mi-a fost niciodata dor de Romania, mi-a fost insa si imi va fi mereu dor de Timisoara. Mai precis de camerele alea imens de inalte, ale caror tocuri de usi poarta cred si astazi semnele cit am crescut cu totii, mi-e dor de bucataria aia construita parca anume ca un punct de observatie pt. mami, adica geamul dadea in curte si ea gatea supraveghindu-ne, imi e dor de nenorocita aia de fabrica de ciorapi, care uruia zi si noapte, imi e dor pina si de depoul din spatele casei, un fel de exempul viu pt. tempus ireparabile fugit, plecau tramvaie cu noaptea in cap, veneau tramvaiele acasa tirziu de tot! imi e dor pina si de oamenii de atunci, de intrebarea parca normala din tramvai, scoboritzi la proxima??
Am gasit un nou acasa acum 20 de ani aici, sintem insa cu adevarat acasa? ne simtim minunat, si totusi intrebarea ramine.
Voi unde sinteti acasa?
26 de comentarii:
Acasă acum este în București alături de Cătălina. Toată copilăria însă acasă a însemnat Ploieștiul...
Se zice ca acasa e acolo unde locuiesti.Deci"acasa" sunt acum la Bucuresti,unde locuiesc intr-un apartament modern,frumos si confortabil,intr-un cartier civilizat."Acasa" cu adevarat insa nu m-am simtit niciodata decat la Timisoara,sub ocrotirea bunilor nostri parinti,chiar si multi ani dupa absolvirea facultatii cand profesoara fiind,mergeam in vacante cu mare bucurie."Ca acasa" ma simt cand sunt la voi in vizita,sau la familiile fratilor nostri.Cel mai sfant lucru pentru mine este familia mea,pentru a carei sanatate si buna stare ma rog mereu.Doamne-ajuta!
@sebastian: sint sigura, ca asta era raspunsul bun, adica mai acasa decit unde iti e familia, nu exista, ma refer acum la familia mica, sot, sotie, copii! in copilarie era normal sa fie ploiesti, acolo v-ati nascut, ati crescut, ati avut primele bucurii!
@viorica:sint convinsa , ca in micul tau univers te simti cu adevarat acasa. E asa de frumos, de intim, de confortabil, cum sa nu te simti bine? sigur, Timisoara va fi mereu acasa pt. noi toti, in rest stii tu treaba aia cu patria iti este, unde iti e bine! asa ca la noi te simti bine, ai camera ta, deci cit stai aici , esti acasa. La ceilalti frati te simti la fel de bine, esti tot acasa, bine te simti si la ute si raducu , esti si acolo acasa!ce bogata esti!!!
Incerc sa inlatur usor amintiri care dor (nu am inteles niciodata de ce amintirile frumoase dor!), facand loc casei in care locuim acum. Azi Robert a intrat pe usa si, urcand scarile, a spus: "Ce bine e acasa!" Mi s-a umplut sufletul de bucurie, pentru ca mi-am dat seama ca de ceva timp traiesc si eu sentimentul asta...
Pentru mine, acasa este locul unde te simti iubit si in siguranta, la fel ca si pentru Sebi.
Acasa este acolo unde ti-a crescut sufletul. Casele, orasele, tarile sunt cu totul si cu totul altceva. Unii se simt acasa chiar si intr-o camera de hotel, daca au locuit multa vreme acolo. La Timisoara a crescut sufletul tau si al nostru (fratii tai, sora ta, mami si tati). Poate din cauza asta si doare atat de tare cuvantul "acasa". Pentru ca e din suflet :)
Acasa ma simt aici cu familia mea,unde am un rost.De Romania nu mi-e dor,de Oradea mi-e dor,dar mi-e dor de trecut,de ceea ce a fost si cum bine stim ceea ce a fost o data niciodata nu v-a mai fi.Asa ca imi ling ranile si merg mai departe
@medeea: robert are perfecta dreptate si acasa e acum la voi, acolo unde sinteti voi, fetitele voastre si unde stiti, ca pt. fiecare caramida din casa ati muncit greu, ca sa puteti spune astazi asa de simplu, ACASA! abia astept sa va vad, gazde minunate in casa voastra!gazde mici, gazde si mai mici, gazde mari! ca doar faceti onorurile in patru!!
@catalina: tu si cu sebi ati raspuns aproape la fel, deci ginditi la fel si asta este minunat, acasa este unde sinteti voi doi! si asta va dura vesnic!de luat exemplu!!
@mihai: cita dreptate ai!! sigur acasa poate fi numai acolo ti-a crescut sufletul, unde ai inceput sa descoperi lumea, prima iubire, prima durere, dar ce nu am descoperit cu totii in anii petrecuti acasa! ai dreptate si cu camera de hotel, mai ales ca eu sint printre putinii oameni, carora le place sa doarma in afara casei. Dupa doua saptamini de concediu as putea jura, ca acea camera de hotel, acel restaurant sint casa mea! cu avantajul ca am si personal!!!
@mamica de sebastian: cea mai sanatoasa gindire! ce a ramas in urma, e bun ramas, trebuie sa invatam sa privim doar inainte si totul va fi bine. Marele avantaj al unei tinere familii ramine, ca se descopera in fiecare zi, se sudeaza in fiecare zi si cindva parca asa a fost de cind lumea! ai familia ta, ai casa ta, si desigur niste amintiri frumoase. Normal ca iti e dor de oradea, mie mai ales acum romania nu imi spune decit niste mari dezamagiri , probabil in urma unor si mai mari asteptari! e o notiune generala, dar orasul tau natal e ceva concret!
am avut atatea acase ca nu mai tin minte!aici intr-un an la un moment dat m-am mutat de sapte ori.pana l-am intalnit pe antoine si am facut un acasa adevarat.
insa si mie im revin amintirile de la timisoara si chiar de la resita de cand eram bebelus.
mimi avea un ceas cu pendula si un caine urias de plus pe nume toto.
mami si tati aveau un nuc si o matusa zgarcita in curtea cu nucul pe nume marishka.mergeam la piatza si cumparam pesti vii cu care ma jucam in cadaitza de plastic pana-i frigea mami si eu aveam dreptul sa le sparg bashica.tati canta "aulica mama, ce-as manca pastrama, pe jaratic sa se friga si cu mamaliga"!
cand eram la malul rosu,unde m-am nascut, ca de conceput cica m-au conceput in turn, parintii mei aveau o gradina in spatele blocului, unde lucia planta pomisori si dadea foc la frunzele moarte primavara,iar mihai avea un t-shirt cu caine lup si stia sa faca paine.amantrei ascultam abba la magnetofon.
@luminitza: ce amintiri minunate, macar de dragul lor si a meritat sa ai atitea acasa!! tanti marishka era cu adevarat tare zgircita, se tot ciondanea cu mami mai ales!mie imi placea , ca vorbea asa de comic romaneste, de te tavaleai de ris. Cintecul lui tati il stiam dar numai prima parte, asa ca m-am convins inca o data, la mine si la tati orice era mincare, cu mamaliga sa fie!!si cu uimire constat, ca ramine si slabiciunea lui raducu, acum in italia a mincat doar polenta cu tot ce se putea combina! acum sint convinsa, ca s-a terminat cu toate acasele si a ramas acasa, acolo unde este luca si antoine si asta e cel mai minunat lucru, care vi se putea intimpla.Plus aceste minunate amintiri, pe care nu ti le poate lua nimeni, sint doar ale tale!!!
eu sint acasa oriunde in lume, cu conditia sa fie peste 20 de grade de cald!!
@mircea: te cred, hai sa fugim undeva la cald!!!
Acasa esti acolo unde pui capul pe perna in fiecare seara,dar sint intru-totul de acord si cu cele scrise de Nelu.De ce?
Pentru ca,sufletul meu e acolo unde este Afro,si cind merg la ea,acolo e casa mea.
@laura: tu ai spus foarte frumos , acasa este de fapt acolo , unde se afla copilul tau! si ma gindesc, ca trebuie sa fie tare greu, sa fi despartita de copil, chiar daca e deja un om mare! noi stam la doi pasi si tot greu este si abia astept sa vina clipa, cind ne mutam mai aproape de ei.Poate intr-o buna zi va apropiati si voi de Afro.
@mircea: asta e chiar de risul lumii, dar poate unde se intimpla mai mult decit rar, ca tu sa scrii doua cuvinte, am raspuns tocmai la tine ca anonim!!!stai cuminte, eu voiam la cald, la soare, la mare undeva!!!!
Draga Vergi,
Toate astea de care iti este dor, le mai gasesti numai in amintirile tale.
De fapt, ne este dor de tinereta noastra. Care nu se va mai intoarce.
O viata buna acolo unde esti. Si un gand bun de la mine, daca iti foloseste la ceva.
@geomarz: ai pus cum ar veni degetul pe rana! poate ca in adincul sufletului meu , al nostru ni se face asa de dor de acasa, tocmai pt. ce s-a dus si nu se mai intoarce. Poate si unde aici e o lume asa de nebuna, nu poti fi niciodata sigur, ca ramii undeva pe viata! pina si noi , care am cumparat o casa asa de frumoasa,stim, ca intr-i zi totul se va vinde si ne mutam undeva aproape de copii. Si iar ramin in urma niste amintiri! ceva stiu insa in mod precis, Ingerasul din gradina vine cu noi! multumesc pt. gindurile bune!
Draga Vergi,
Pana la vasta asta am avut convingerea ca omul, romanul in speta, este o fiinta sedentara. Ai mei, cel putin au murit unii in satele in care se nascusera, altii, cel putin in tara lor.
Imi aduc aminte cu durere in suflet ca, tatal meu, dupa care am plecat din Banat si ne-am stabilit in Bucuresti, era, in fapt, un mare neadaptat.
@geomarz: noi cei plecati raminem oricum niste neadaptati. Adica, in noua noastra patrie ne simtim perfect dar nu sintem complet acasa, cind venim acasa in Romania , nu mai sintem acolo deloc acasa, abia asteptam sa plecam...acasa!! nimic nu mai e cum a fost!si uite asa traimm pe bune drama dezradacinatului lui Cezar Petrescu si nu ne vine sa credem, ca sintem literatura!!!
Draga Vergi,
Sunt în BUcureşti de peste 45 de ani. Abia de vreo 5 am început să ma autoconving sistematic ca, aici, este "casa" mea. Şi totuşi, cel puţin o dată pe an, mă întorc, fie şi numai pentru două trei zile la vechea casă din Visag, judeţul Timiş unde nu mai este nimeni. Mă uit prin sertare, la lucurile mucegăite şi îngălbenite care au supravieţuit, îmo amintesc de vremurile în care eram 7 (am rămas numai 2 sau 1,5) şi mă apucă o tristeţe mai mare decît fericirea de a fi revenit.
În Bucureşti duc dorul celor cîteva zile care urmează să le fur anul viitor...
Ultima ieşire a fost în octombrie. Am prins o nopate cu un cer atât de profund de negru şi cu nişte stele de o strălucire pe care nu o poţi decît simţi, nu descrie...
@geomarz: ce ramine fenomenal este faptul, ca ai si dupa atita amar de ani sentimentul, ca acolo esti acasa! tot ce apare dupa copilarie zic eu , apare cumva sa te ancoreze mai tare in ea!!!si oricit de bine ti-ar fi cindva, tot mai frumos era in casa parinteasca!eu duc si astazi dorul locutintei din timisoara, as fi asa de bucuroasa, sa ma duc din cind acasa acolo!!!parintii mei s-au mutat cindva la Ploiesti, mergeam cu drag la ei dar eram pur si simplu indignata, ca mergeam cica acasa undeva, unde fara sa fi fost asteptata in gara nu nimeream niciodata casa!
Cantecul preferat al bunicului meu era ""aulica mama, ce-as manca pastrama, pe jaratic sa se friga si cu mamaliga". Sl cui era cantecul asta? As vrea sa-l gasesc pe youtube sau macar toate versurile.... stie cineva?
P.S. povesti frumoase pe acest blog :) . Mie-mi placea la bunici la tara dar au vandut casa. Mor de ciuda.
Trimiteți un comentariu