miercuri, ianuarie 27, 2010

Malaga









14.IANUARIE 2010 Zi de stat pe vapor dar o facem cu bucurie. Profitam ca este soare si facem plaja tocmai la etajul 15. Nu ne saturam sa mai descoperim cite ceva , azi terenul de tenis si de squash. Seara un minunat spectacol de variete, din care nu a lipsit un cancan ca in filme. Mergem si toata noaptea si ajungem la ora 7 la Malaga.

15.IANUARIE 2010 Malaga este unul din cele mai cunoscute orase din arhipelag, nu in ultimul rind datorita vecinatatii strandurilor din " Costa del Sol". Este un oras stravechi, construit de fenicieni , care mai ales sub ocupatia maurilor a jucat un mare rol. Constructia palatului Alcazaba a inceput in secolul XI si ramine cea mai importanta constructie a timpului mauritan.In 1528 a inceput constructia catedralei, aflata pe locul vechii moschee mauritane. Lucrarile au durat pina la 1728. Aceasta ar fi istoria ( foarte pe scurt), orasul insa este astazi mai ales prin prezenta lui Picasso cunoscut, asta ca sa nu uit vestitul vin de Malaga.Am vizitat cu piosenie casa in care s-a nascut Picasso, i-am fotografiat poza de copil, am admirat rochita de botez a fratelui sau si am avut asa un sentiment ciudat, Picasso a fost si el copil!am vizitat ruinele fostului teatru, am hoinarit prin oras si la vapor cu noi! dupa cum se va vedea in prima fotografie , primeam in fiecare seara un fel de prospect cu ce se va intimpla a doua zi, in coltul din stinga jos se vede un mic smoking, semn ca la masa de cina tinuta este festiva. Asa ca am fost foarte bucurosi de marea surpriza, parada bucatarilor dar despre asta , miine.Ne indreptam spre Civitavecchia.

6 comentarii:

Viorica spunea...

Ce organizare "ca la carte"!Ma gândesc la acel "prospect",cum numesti tu programul care va era dat cu o seara înaintea excursiei,care continea multe informatii utile,cum ar fi istoricul locurilor care urmau a fi vizitate,starea vremii si altele între care si recomandarea de a va lua la voi o sticla cu apa minerala.
Textul articolului postat si frumoasele poze,m-au ajutat sa asociez de acum încolo numele "Malaga",nu doar numelui unei marci renumite de vin...

vergi spunea...

@viorica: adevarul este ca majoritatea oamenilor leaga numele malaga de cel al vinului. De asta cred nu era suparat nici macar marele picasso! organizarea a fost cu adevarat fara seaman, nu numai ca apa minerala era indicata la fiecare excursie dar ni se si spunea ca se ia gratuit de la barul de linga punctul de intilnire!! si cine nu se bucura de ceva gratuit, vorba vine, ca doar au costat excursiile destul dar uite inca un lucru marunt, cu care iti cistigi lumea!

Mihai spunea...

Evident ca si Picasso a fost copil! O mare revista germana avea prin anii '80 (cred ca Der Spiegel) o rubrica permanenta intitulata: "Si ei au fost copii". Daca-ai vedea ce mutrita scumpa si nevinovata avea pe la 1 an Hitler! Si ce dictator sumbru a devenit la maturitate! Vinul de Malaga e un vin desert, tare-tare dulce (dar si tare-tare bun, hehehe!), dar are dreptate Viorica, vom asocia de-aici incolo numelui Malaga nu doar renumele acestui vin ci si fotografiile tale foarte frumoase.

laura spunea...

Am urmarit tot "serialul" iar comentariile sint pe masura pozelor,va felicit pentru o asemenea vacanta,sa dea D-zeu. cit mai multe si acum va urez un an plin de realizari si sanatate in primul rind!

vergi spunea...

@mihai: uite ca si la asta e perfect dialogul din internet, despre articolele din Der Spiegel nu stiam! am sa caut, unde as putea gasi numere mai vechi. Mie mi se pare in continuare fascinant ca o anume personalitate a fost copil. Ma uit citeodata pe strada prin carucioare de copii si ma gindesc, in unul din ele se afla urmatorul cancelar de exemplu! vinul de malaga nu numai ca e dulce dar e si inselator, unica data acum o suta de ani, cind cred ca am baut prea mult a fost un vin de malaga,dupa care am jurat ca nu mai beau in viata mea!! si ce e drept nu prea beau dar cind o fac sint tot bauturi dulci!! ma bucur ca ti-au placut pozele, si ma gindesc totusi ce poze ai fi facut tu!!!

vergi spunea...

@laura: bine ai revenit, tocmai ma intrebam ieri, daca nu cumva ai probleme, ca nu ai aparut. Desi sincera sa fiu, cind am inceput acest serial , nu am asteptat comentarii decit fie la inceput, fie la sfirsit, ca sa tot scrii de fiecare data, vai , ce frumos, iesea cam acelasi lucru. Sint insa bucuroasa ca stiu de la mai multa lumea ca a citit si asta imi ajunge! din pacate mai e un articol miine si cu asta gata!noroc ca mai exista si alte subiecte, sper doar sa le gasesc!