nu imi iau ramas bun de la nimeni si sper, ca mai gasesc despre ce sa scriu pe blog, desi usor nu e! adica, cum sa gasesti mereu teme interesante, cum sa ii faci pe cei care deja te stiu, sa caute zilnic, in speranta ca ai scris ceva nemaipomenit de interesant!!
dar nu despre asta voiam sa scriu, ci despre ceva ce sta de cind ma stiu pe lista neagra a actiunilor mele! sa imi iau la revedere de la cineva drag, care a fost la mine si a trebuit sa plece sau invers, sa plec eu si sa isi ia altii la revedere de la mine! uneori am lasitatea, sa imi doresc, sa nu spun nimanui , ca plec, sa nu fiu acasa, cind pleaca cineva! daca s-ar putea!!
Poate si unde in ultimii 20 de ani mi-am luat prea des la revedere de la cei dragi, au fost ani de venit si plecat, orice sosire acasa era umbrita de gindul, zilele trec si va trebui sa plec! imi aduc aminte, ce greu era pe cind umblam doar cu trenul, minutele alea pe peron, in care nu mai gaseai ce sa spui, erau parca fara sfirsit! mai simplu a devenit, cind a aparut prima masina! un telefon, o vizita de ramas bun, un alt telefon , de pe unde umblam si desigur o vedere, daca se putea cea mai frumoasa. He, he, sa fi avut atunci un handy!!Intre timp ne-am modernizat, avionul a devenit mijlocul la ordinea zilei si cumva a simplificat lucrurile. Adica, te duci la aeroport, stai ce stai si cindva te simti cumva fugarit, nu ai voie sa conduci pe nimeni decit pina la o anumea iesire! ce sa mai faci un semn cu mina, e atita agitatie cu controlul, cu banda de bagaje, cu emotiile, desi te stii curat ca lacrima, oare ma descalta din nou, oare se uita crunt la mine careva? am la mine, ceva ce nu era voie sa am, ca nici nu mai stii ce e voie si ce nu! s-au invers, are cel care pleaca absolut totul, e ceva ce nu era voie sa aiba,asa ca nu mai ai putere sa te uiti in spate, sa vezi mai e cineva, care iti face un semn si cind totul s-a linistit esti deja de unul singur intre atitia altii ca tine la fel de singuri!!
Tare nu imi place treaba asta, tare nu imi place, ca am condus azi la aeroport o fiinta draga, pe sora mea!
Cum va descurcati voi la asemenea despartiri?
8 comentarii:
cu voie buna,ma despart bineinteles, ca nu e voie sa plangi nic macar pe blog!
asa fericita era ca va purta geaca la care trebaluise o zi intrega!asa ca nu mai plange si vezi jumatatea plina a paharului!
Cand nu aveam acces la calatorii in strainatate (nu ne dadeau voie, asa era atunci regimul) despartirile, mai ales la aeroport, erau grele. Dupa revolutie, venirea voastra cu avionul era de asemenea un mare eveniment, dar unul fericit si abia asteptam sa va vedem prin geamul cel mare al aeroportului. Acum calatorim mult mai usor, in plus exista Internetul, Messengerul, distantele nu mai par atat de mari si se mai estompeaza senzatia de dor. Mai greu se va acomoda Viorica, dupa o vacanta atat de lunga si binemeritata la voi. Mie, cand eram foarte mic, imi creeau o stare ciudata, un soi de dor de duca, plecarile cuiva din familie cu trenul. Nu pot sa-mi explic de ce, mi-as fi dorit si eu sa plec cu trenul, chiar daca aveam numai 3 sau 4 ani :)
Ce frumos ai scris!Ca de obicei de altfel.Nici mie nu-mi plac despartirile,dar...Ce bine ca au avut dragalasenia cei de la vama,sa-mi controleze amanuntit bagajul de mana,ca am fost atat de surprinsa,incat nici n-am mai avut timp sa plang(asa cum ne vine sa facem la despartire),vazandu-va pe tine si pe Mircea pe partea cealalta a"frontierei"privind nedumeriti la ce se intampla.Eu am crezut ca la control,au sunat suspect bigudiurile mele de metal,si ii tot faceam semne vameshitzei ca am ceva pe care imi pun parul sa-mi stea frumos.Ea nimic,ca sa despachetez tot.Cand colo,intr-adevar aveam ceva foarte periculos de dus cu bagajul de mana.O cutie cu unt!!!M-a intrebat politicoasa de altfel,daca am pe cineva din familie"peste granitza"ca sa-i dau cutia si noroc ca voi nu plecaserati pana nu m-ati vazut"libera".Ma rog,daca nu-i voie unt,nu-i voie.Unde-i lege,nu-i tocmeala!
@viorica:nah , vezi, ca untu-i marfa de contrabanda?daca era o cutie importata de la Campina ,sau macar Doina, sigur te lasa s-o treci:-)
Nici mie nu-mi plac despărțirile. Mai ales cele de la aeroport!
@luminita ai dreptate, mai ales ca eu sint o optimista de felul meu, totusi imi vine tare greu, cind pleaca cite cineva de la noi! e ceva fenomenal, sa ai o casa plina, sa te astepte cineva, cind vii acasa si cind deodata totul ramine gol, parca ti se rupe sufletul! noroc, ca azi sintem invitati in Köln, asa ca va merge!
@mihai si tu ai dreptate dar tot greu ramine, si eu una as fi foarte bucuroasa, sa nu mai existe despartiri de niciun fel! si intrebarea, cind ne mai vedem? si sa ai in fata mereu ochii lui mami la ultima despartire atunci in aprilie si cum spunea, sa te grabesti sa vii din nou cit poti de repede, roaga-l pe seful tau sa te lase!!dar ptc. e soare si frumos afara, sa fim cu adevarat optimisti, en despartim, ca sa ne revedem din nou!! cit de repede!!
@viorica mai intii sa fim recunoscatori lui Luli, ca ne-a invatat de bine , apoi bine, ca nu m-am luat dupa tine si am refacut bagajul de mina! in rest dupa semnele , pe care le faceai , a inteles si vamesita, ca iti trebuia untul, sa te speli pe cap cu el! uite, abia mai stiu , ce sa scriu pe blog, imi lipsesti, sa ma corectezi, sa ma faci sa sterg , ce scrisesem si nu iti suna bine, desi eu eram asa incintata!! he, he, avantaj eu, am sa profit de libertatea presei si am sa scriu ,ce vreau!!
@sebi-azi aveti toti dreptate, ma bucur, ca esti de acord, ca orice despartire e scheisse!! dar o sa facem asa,eu cistig la lotto, ca ma pregatesc de 20 de ani sa o fac, ne mutam toti in acelasi oras si tara si o ducem pe cinste, ne vedem, cind vrem, stam cit vrem si mai ales nu mai plecam!!
Trimiteți un comentariu